4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialCampionii promisiunilor (II)

Campionii promisiunilor (II)

Am scris,  săptămâna trecută, despre gustul amar cu care a plecat din România pugilistul Lucian Bute, căruia autorităţile române, după ce şi-a apărat cu succes pentru a cincea oară consecutiv centura de campion mondial, i-au promis marea cu sarea, inclusiv organizarea unui meci în România. De la vorbă la faptă, însă a fost cale lungă, aşa că Bute a făcut cale întoarsă în Canada fără a primi vreun sprijin, ci doar promisiuni.

Acum câteva zile am mai aflat o informaţie care nu face deloc cinste autorităţilor din România. Sportivii dinamovişti nu şi-au primit nici până în ziua de azi sumele promise de Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru medaliile obţinute la Jocurile Olimpice de la Beijing din…  2008! Adică de acum aproape doi ani! Din câte se pare, e vorba de 1,7 milioane de lei (circa 400.000 de euro), bani pe care, atenţie, MAI s-a angajat înainte de olimpiadă să-i plătească în cazul unor medalii. Succesele au venit, materializându-se (pentru dinamovişti) în cucerirea a trei medalii de aur (Georgeta Andrunache, Viorica Susanu, Constantina Diţă) şi şase de bronz (Mihai Covaliu, Doina Ignat, Simona Muşat, Elena Georgescu, Constanţa Burcică şi Ioana Papuc), dar banii…  ioc.

Ca şi în cazul promisiunilor neonorate către Bute, România geme de autorităţi dornice să îşi arate, în vorbe, sprijinul pentru sport. Când e vorba însă să concretizeze ceva din cele spuse, e mai greu. Se lovesc de criză, de superiori, de birocraţie. De fapt, se încurcă în minciuni. S-au obişnuit de ani de zile să se afişeze alături de sportivi – printre puţinii români care mai au rezultate pozitive concrete prin lume – doar-doar or mai obţine un pic de capital electoral. Sunt în stare să promită şi Luna de pe cer pentru că ştiu că, oricum, nu se vor ţine de promisiuni. Din păcate, nimeni nu-i trage de urechi, minciunile lor intrând în cotidian…

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Cum vă puteți recupera zilele de concediu neefectuate în 2024

La final de an, mulți angajați își fac bilanțul concediilor și descoperă că nu au reușit să utilizeze toate zilele de odihnă disponibile. Pentru...

Republica Moldova: Guvernul Recean rămâne în funcție, după ce moțiunea de cenzură a eșuat

Moțiunea de cenzură înaintată de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor împotriva Guvernului condus de premierul Dorin Recean a fost respinsă în Parlamentul Republicii Moldova. Doar 18...

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...
Ultima oră
Pe aceeași temă