4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialBoya, pe "lista neagra" a lui Copos

Boya, pe „lista neagra” a lui Copos

Rapidistii inca se distreaza, in timp ce dinamovistii si stelistii au luat deja "in piept" pregatirea de iarna. si asta pentru ca Mircea Rednic a sunat adunarea abia pe 14 ianuarie, giulestenii fiind ultima echipa care isi cheama jucatorii din vacanta. Chiar si asa, insa, agitatia a inceput de mai multe zile in Giulesti, acolo unde se fac si desfac transferuri si se incing telefoanele.

George Copos e cel care a spus lucrurilor pe nume: Rapid i-a pus pe liber pe Tamandare si Romeo Stancu si este dispusa sa il cedeze pe Ionut Mazilu daca primeste "pretul corect", in timp ce Janos Szekely, Salou si Philippe Leonard sunt cei doriti sa imbrace tricoul visiniu din primavara. Trei vin, trei pleaca…
"Oleg Protasov il vrea foarte mult pe Ionut Mazilu, dar el va pleca acolo doar daca clubul ucrainean ii va asigura un salariu corespunzator valorii sale si va plati Rapidului un pret corect. In plus, am primit o oferta de 4,5 milioane de euro pentru Mazilu, dar nu de la Dnepr, ci de la un club puternic din Europa. Oricum, pe adresa clubului au venit mai multe oferte pentru Mazilu", a declarat George Copos, convins ca atacantul va continua in Giulesti "daca nu se va plati un pret corect". Copos a precizat ca, exceptandu-l pe Ionut Mazilu, nici un jucator nu va pleca de la Rapid. "Ionut Mazilu este singura exceptie, in rest nu pleaca nici un jucator titular de la Rapid. Buga este exclus sa il vindem, este un atacant important si avem nevoie de el in continuare. Nu am discutat nimic cu cei de la Steaua legat de Buga", a declarat Copos.
Pe de alta parte, patronul Rapidului crede ca oferta pentru achizitionarea lui Janos Szekely este mai mare decat cea a rivalelor Dinamo si CFR Cluj si ca sunt sanse mari ca mijlocasul Otelului sa ajunga in Giulesti. "Asta este cert. Sunt sanse mari ca Szekely sa vina la Rapid, iar cel mai probabil saptamana viitoare vom sti exact daca el va ajunge la noi", a declarat George Copos.
Intrebat ce nemultumiri a avut fata de disponibilizatii Romeo Stancu si Tamandare, Copos s-a rezumat sa afirme: "E decizia cuplului Nicolae Manea-Mircea Rednic. Eu nu fac decat sa le indeplinesc dorintele pentru ca echipa sa mearga bine si sa aiba rezultate. Ne aflam pe loculul doi in Liga I si ne asteapta un retur de foc, pentru ca suntem in lupta pentru titlu".
Rapid se va reuni pe 14 ianuarie, la baza Pro Rapid, urmand sa plece in Portugalia si apoi in Cipru, perioada in care va disputa opt partide amicale intre 20 ianuarie si 2 februarie la Rio Maior, respectiv 6- 15 februarie la Agia Napa. In timpul turneului din Portugalia, echipa antrenata de Mircea Rednic va intalni formatiile Rio Maior (Liga a III-a) pe 22 ianuarie; Estoril (Liga a II-a) pe 24 ianuarie; Primera de Augustus (Angola) in 26 ianuarie si Academica Coimbra (Liga I) pe 30 ianuarie. Celelalte patru amicale ale formatiei Rapid sunt programate in Cipru cu FC Banants (Armenia) la 8 februarie, Levski Sofia (Bulgaria) pe 10 februarie, Lokomotiv Sofia (Bulgaria) la 12 februarie si FC Cracovia (Polonia) pe 14 februarie.

» Francezul Cyril Thereau a anuntat ieri ca nu vrea sa mai ramana la Anderlecht, acolo unde spune ca antrenorul nu ii acorda nici o sansa. Una dintre echipele care ar putea sa isi arate interesul pentru achizitionarea sa ar fi Rapid, daca transferul lui Ibrahim Salou de la Bruges nu se va concretiza.

CAZUL BOYA
» Poate fi dat afara

Desi directorul general, Constantin Zotta, a spus ca nu se pune problema ca jucatorul camerunez Pierre Boya sa fie dat afara de la Rapid in urma problemelor pe care le are cu politia, patronul Copos e de alta parere. "Boya va primi o amenda corespunzatoare. Mai mult, Boya va pleca acasa, in tara sa natala, daca va mai avea probleme cu alcoolul. Nu a fost la prima greseala, iar ultima a pus capac", a declarat Copos. Replica lui Boya nu a intarziat: "E normal sa dea ultimatumuri, dar ar trebui sa se puna si el in locul meu. Acest lucru s-a intamplat si pentru ca trebuia sa imi petrec sarbatorile in Bucuresti, singur in apartament. Am fost si eu sa imi vad un prieten, pentru ca nu sunt obisnuit sa stau singur, iar la intoarcere s-a intamplat ce s-a intamplat", a declarat Boya. Fotbalistul camerunez a fost prins la volan sub influenta bauturilor alcoolice. In urma analizarii probelor s-a stabilit ca acesta a avut o imbibatie alcoolica in sange de 1,60 la mie, adica de doua ori mai mare decat limita de la care fapta constituie infractiune.

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Cum să-ți transformi bradul de Crăciun într-o operă de artă? Trei variante propuse de profesioniști

Crăciunul este momentul magic al anului în care casele se îmbracă în straie de sărbătoare, iar bradul de Crăciun este, fără îndoială, piesa centrală...

Cum vă puteți recupera zilele de concediu neefectuate în 2024

La final de an, mulți angajați își fac bilanțul concediilor și descoperă că nu au reușit să utilizeze toate zilele de odihnă disponibile. Pentru...

Cum să-ți transformi bradul de Crăciun într-o operă de artă? Trei variante propuse de profesioniști

Crăciunul este momentul magic al anului în care casele se îmbracă în straie de sărbătoare, iar bradul de Crăciun este, fără îndoială, piesa centrală...
Ultima oră
Pe aceeași temă