20 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialBila albă aproape nevăzută din Ghencea

Bila albă aproape nevăzută din Ghencea

Nu o să mă refer la incidentele care au avut loc înainte, în timpul şi după meciul Steaua – Dinamo, din returul Ligii I, despre care se va vorbi încă zile bune de acum încolo. Mai ales că abia mâine Comisia de disciplină a LPF va analiza cazul fularelor cu torţe şi petarde aruncate în tribune de jucătorii dinamovişti.

Câteva aspecte de la acel meci, aproape nebăgate în seamă, ar trebui să aibă însă loc pe toate stadioanele sau arenele sportive de la noi. Mai întâi, printre bannerele cu înjurături şi apostrofări la adresa adversarilor sau şefilor fotbalului, făcea notă discordantă, în sensul bun, cel adresat sportivei Alina Dumitru, pe care se putea citi „Alina Dumitru – o stea adevărată, mentalitatea ei de voi ar trebui urmată!”.

Apoi, la anunţul crainicului stadionului că scrimera Ana Maria Brânză şi judoka Alina Dumitru au devenit campioane europene, performanţele celor două sportive au fost aplaudate la scenă deschisă de întregul stadion. Aproape 23.000 de oameni au salutat munca încununată de succese a două dintre performerele noastre de top, ceea ce poate fi considerat un mare pas înainte realizat la capitolul interes pentru alte sporturi.

La o scenă asemănătoare am asistat prima dată în 2001, în timpul Campionatelor Europene de polo de la Budapesta. Crainicul arenei a anunţat că în incintă se află fostul boxer Laszlo Papp, o legendă a boxului maghiar, triplu campion olimpic, iar publicul a salutat aplaudând în picioare prezenţa acestuia în tribune. Apoi, am realizat că în străinătate publicul, prezent în număr mare la orice fel de competiţie, nu pierde nici o ocazie să-şi salute sportivii de top, indiferent de disciplină.

Genul acesta de promovare a vedetelor de la alte discipline, care rămân aproape necunoscute publicului larg la puţină vreme după ce au cucerit un trofeu de marcă, ar trebui să devină o practică obişnuită şi la noi. Cel puţin deocamdată mai avem numeroşi sportivi de top mondial care şi-au câştigat deja respectul întregii lumi, şi constituie modele reale pentru orice individ, mai mult sau mai puţin iubitor de sport.

Cele mai citite

Record de returnare a ambalajelor în sistemul Garanție Returnare

În primele nouă luni de funcționare a sistemului Garanție Returnare (SGR), românii au returnat aproape 1,9 miliarde de ambalaje, iar luna trecută, peste un...

Eco-activiști condamnați la închisoare pentru că au aruncat supă pe tabloul „Floarea-soarelui” de Van Gogh.

Un judecător din Marea Britanie a condamnat vineri la închisoare doi activiști pentru climă, care au aruncat supă pe tabloul „Floarea-soarelui” de Vincent van...

Postecoglou nu e supărat pe Drăgușin după eliminare!

Antrenorul lui Tottenham nu este supărat pe internaționalul român, după eliminarea rapidă. Radu Drăgușin, internaționalul român în vârstă de 22 de ani, a avut un...
Ultima oră
Pe aceeași temă