La mai bine de o lună şi jumătate de la start, Cupa Mondială de rugby şi-a desemnat câştigătoarea. La Auckland, în faţa a 60.000 de spectatori, Noua Zeelandă a reuşit să se impună la limită, scor 8-7(5-0), în faţa reprezentativei Franţei. Dupa 24 de ani, selecţionata All Blacks a câştigat un nou titlu de campioană mondială la rugby.
Neozeelandezi porneau ca favoriţi, având un avantaj moral în faţa francezilor după victoria reuşită în faza grupelor, scor 37-17. Publicul incredibil a pus şi el umărul la câştigarea titlului mondial. Noua Zeelandă a dominat prima repriză, reuşind să intre la cabine în avantaj datorită eseului înscris de Tony Woodcock, după o fază bine lucrată pe linia de atac. Weepu s-a jucat cu ocaziile, irosind nu mai puţin de 8 puncte în prima parte a meciului. În partea a doua, francezii au încercat să să echilibreze balanţa, intrând în teren mult mai motivaţi. Tot Noua Zeelandă a punctat, însă, prin Donald pentru 8-0. În minutul 47, impunătorul Eden Park din Auckland a fost redus la tăcere. Dusautoir a culcat balonul în terenul de ţintă, Trinh-Duc a transformat, iar „cocoşii” s-au apropriat la un singur punct de neozeelandezi.
Francezii au căutat în ultimele minute punctele care sa le aducă titlul mondial, însă gazdele au controlat excelent meciul, reuşind să protejeze avantajul minim de pe tabelă şi să câştige cea de-a doua Cupă Mondială din istorie, egalându-şi astfel marile rivale Africa de Sud şi Australia, la numărul de trofee.
Parcurs fără greşeală
Neozeelandezii merită cu prisosinţă titlul de regină a balonului oval, achitându-se aproape perfect de sarcini. Au obţinut victorii pe linie în grupă şi s-au calificat cu minime emoţii în finală, după 33-10 cu Argentina în „sferturi” şi 20-6 cu Australia în semifinale. All Blacks au trecut cu succes peste accidentarea transformerului Daniel Carter, găsind în Piri Weepu înlocuitorul ideal. Prestaţia lor a fost lăudată la scenă deschisă chiar de antrenorul australienilor, Robbie Deans, care le-a urat succes în finală. După ultimul act, All Blacks i-au făcut fericiţi pe suporterii unei naţiuni care trăieşte pentru rugby, învingându-i din nou pe francezi, aşa cum au făcut-o şi în 1987, când au obţinut primul lor trofeu mondial.
„Cocoşii” au avut un turneu dificil
Francezii au avut şase săptămâni dificile la Cupa Mondială. Cu două eşecuri în grupe, două revolte ale jucătorilor împotriva antrenorului Marc Lievremont şi multe alte critici, Les Blues au arătat încă o dată, în Noua Zeelandă, că sunt o echipă imprevizibilă, calitate ce şi-au demonstrat-o în jocul din „sferturi” împotriva englezilor, rivalii tradiţionali. Contrar a ceea ce arătaseră în precedentele 4 meciuri, francezii s-au apărat exact şi au păstrat mult posesia balonului, învingând cu 19-12 într-o partidă în care englezii au punctat prima oară abia în minutul 55. Asta după ce britanicii îi bătuseră pe francezi, în februarie, cu 17-9, în drumul spre câştigarea Turneului celor Şase Naţiuni. A urmat semifinala cu Ţara Galilor, unde francezii au jucat din nou modest, dar au profitat din plin de greşelile adversarilor. După ce deschiseseră scorul şi rataseră cu prea mare lejeritate ocazia de a face 6-0, galezii au rămas, în minutul 18, cu un om în minus. Galezii au reuşit singurul eseu al meciului şi ar fi putut chiar să câştige dacă nu ratau o lovitură de penalizare acordată cu câteva minute înainte de final. Dar s-a încheiat 9-8 pentru Franţa.
Australia a luat bronzul
Australia a câştigat finala mică a Cupei Mondiale de rugby, după ce a învins Ţara Galilor, cu 21-18 (7-2). „Cangurii” şi-au respectat statutul de favoriţi, au marcat încă din debut şi au încercat în permanenţă să rămână la conducere, fiind siguri de victorie abia în ultimele 10 minute. Selecţionata „Wallabies”, de două ori campioană mondială, şi-a mai adăugat astfel o medalie de bronz în palmares, în timp ce galezii au ratat şansa de a-şi egala cel mai bun record la un turneu final, obţinut la ediţia inaugurală din 1987.
