Steaua a invins, in deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formatia Otelul Galati, aceasta fiind a zecea victorie consecutiva a ros-albastrilor in 2008, rezultat ce-i mentine pe primul loc in clasament. La finalul meciului, jucatorii de la Otelul au fost acuzati de non-combat de catre suporterii galateni.
Mihaita Plesan a fost autorul singurului gol al meciului, in minutul 82. Golul a venit, asa cum a devenit o obisnuinta la Steaua, dupa o faza fixa: Adrian Neaga a executat un corner de pe stanga, centrarea inalta a ajuns la Goian, nemarcat, iar acesta a recentrat, cu capul, in fata portii, de unde Plesan, venit din linia a doua, a marcat tot cu capul. Imediat dupa ce Steaua a marcat, antrenorul Otelului, Petre Grigoras, a plecat la vestiare!
La finalul meciului, unii dintre jucatorii echipei Otelul Galati au fost acuzati de o parte dintre spectatori ca nu si-au aparat corect sansele si au primit bani de la Steaua. "Este incredibil ce s-a intamplat dupa meci. Am fost acuzati de unii suporteri ca nu ne-am aparat sansele corect si asta numai din cauza declaratiilor dinainte de meci, cum ca am primi milioane de euro. Nu am jucat nici pentru CFR, nici pentru Steaua, am jucat doar pentru Otelul, pentru prima de 3.000 de euro promisa de club", a declarat capitanul Otelului, Gabriel Paraschiv.
Becali s-ar fi multumit si cu 0-0
Finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a spus la final ca, in anumite momente ale jocului cu Otelul, s-ar fi multumit si cu un egal, 0-0. "A fost mai greu decat ma asteptam, am avut emotii mari, credeam ca o sa avem 2-0, 3-0 la pauza. Au fost si greseli in prima repriza, Goian, Ghionea, m-am uitat in oglinda si mi-a aparut par alb. N-am vazut o Stea dezlantuita, n-am controlat jocul. Cu un sfert de ora inainte de final, ma uitam la ceas si ma rugam sa se termine 0-0. E primul meci cand am albit, n-am mai albit la vreun meci pana acum. si cu un egal eram multumit la un moment dat".
Gigi Becali a precizat ca pana acum Steaua n-a defilat, dar a controlat jocul, ceea ce nu s-a mai intamplat la Galati. "Am avut mari emotii, au fost mai buni ca noi, noi am avut noroc si am dat golul. De ce n-am jucat? Probabil si ora jocului, am jucat cu Lovin si Radoi la inchidere, noi eram obisnuiti cu Ovidiu Petre la mijloc si Radoi la marcaj, nu s-a schimbat in bine. Mendoza parca n-a fost in forma. Cel mai bun de pe teren a fost Radoi. Trebuie sa avem asul din maneca sa ne permitem un egal in ultimele patru meciuri, ca de un 0-0 esti sigur, de la scorul asta incepe fiecare meci".
Grigoras… emotii prea mari
Antrenorul echipei Otelul Galati, Petre Grigoras, crede ca meciul cu Steaua a semanat foarte mult cu partidele cu Rapid si Dinamo, in care s-a inregistrat acelasi rezultat, si considera ca galatenii ar fi putut obtine mai mult. "Am ratat foarte multe ocazii chiar in situatii de unu la unu. Cred ca diferenta a fost facuta de faptul ca am fost obligat sa fac schimbarile pe care le-am facut din cauza accidentarilor, iar jucatorii pe care i-am trimis in teren nu s-au comparat cu cei trimisi de Lacatus", a spus Grigoras, care a mentionat ca dupa golul Stelei a parasit banca tehnica pentru a merge la… toaleta.
ABSENTA
» Steaua, fara Dica la Timisoara
Atacantul echipei Steaua, Nicolae Dica, va lipsi la meciul de marti, cu Poli Timisoara, din etapa a XXI-a a Ligii I, el fiind suspendat din cauza cumulului de cartonase galbene. Dica a ramas la stadionul Otelul mai bine de doua ore dupa incheierea partidei, alaturi de Lovin si Dayro Moreno, pentru a fi supus controlului antidoping, la care au mai participat alti trei stelisti, portarul Vatca, fundasul Baciu si atacantul Habibou.