Ziarele de marţi scriu despre decesul Reginei Ana, dar şi despre viitorul soţ al Simonei Halep.
Adevărul titrează „România fără Regină. Culmea nefericirii e atunci când pierzi ceva ce iubeşti. Poate fi un om, poate fi un câine, poate fi o vază care se sparge” şi scrie că „Regele Mihai şi Regina Ana au trăit anii exilului în Anglia şi Elveţia. După Revoluţia Română din 1989, Regina l-a urmat pe Rege în toate încercările de reîntoarcere în ţară. În 1992, când Regelui i s-a permis să se adreseze din nou românilor, Regina Ana a văzut întâia dată cât de mare era dragostea oamenilor pentru monarhie. „Prima oară când am fost împreună în patria noastră a fost un moment de neuitat, fiindcă în sfârşit visurile şi amintirile mele legate de această ţară au devenit realitate“. Românii au primit-o şi s-au bucurat că au din nou o regină.
Şi Gândul scrie că „Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din oraşul Morges. În cursul zilei de mâine va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.
Conform cu tradiţia Funeraliilor Regale din ţara noastră, corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală”.
Jurnalul Naţional anunţă că „Bulancea, din consilierul Codrutei Kovesi ajunge sef sectie la DNA” şi detaliază „Bulancea Marius, procurorul care s-a ocupat de lucratura ,,coloana oficiala pentru Marius NITU”, culege roadele. Din functia de consilier al Codrutei Kovesi a fost delegat sa conduca Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, rămasa fara sef la 23 iulie 2016.
La acea data a expirat mandatul de trei ani ca sef sectie DNA al procurorului Claudiu Dumitrescu. Nu sunt clare motivele pentru care Dumitrescu nu a primit un nou madat. Este insa clara apropierea lui Bulancea de grupul de interese si presiune Monica Macovei din Freedom Hause. Director la FH este Guseth, care a ratat penibil functia de ministru al Justitiei. Noul sef de sectie este un apropiat al FH”.
Evenimentului Zilei publică un articol despre „Cum s-a înfiripat povestea de dragoste dintre Regele Mihai şi Regina Ana în plin coşmar stalinist”, iar Cotidianul titrează „Propaganda din NATO care a alimentat razboiul din Ucraina” şi prezintă un articol apărut în „Der Spiegel”: „Generalul american Philip Breedlove a fost până în mai anul acesta comandantul forțelor SUA din Europa și comandantul trupelor NATO. În viața sa privată, generalul de patru stele este un împătimit al motocicletelor Harley-Davidson și al gecilor de piele. Generalul cu un zambet foarte larg iubea să colinde prin Europa călare pe motocicleta sa, alături de prieteni. Astfel apare în foarte multe fotografii publicate pe platforma online DC Leaks, care a publicat o serie de e-mailuri ale lui Breedlove furate de hackeri. Este partea benignă a dezvăluirilor, care altfel merg până în perioada celor 12 luni ce au urmat anexării Crimeii de către Rusia și arată cum comandantul trupelor SUA din Europa a încercat să treacă peste reticența președintelui Obama de a livra arme Ucrainei, obținând în acest demers si sprijinul unui personaj cu o greutate din ce in ce mai mare la Washington – Victoria Nuland”.
Sub titlul „Dragnea, Basescu, Tariceanu si Marele Plan”, Dan Tăpălagă scrie în Hotnews că „Mintea politicienilor cu probleme in justitie nascoceste la intervale regulate noi povesti, una mai fermecatoare decat alta, menite sa convinga publicul ca in spatele fiecarui dosar se ascunde un complot, lucratura unor forte oculte, vendete sau comenzi. Pe Dragnea s-a razbunat Basescu, pe Udrea si pe Bica le-a facut Kovesi din ficati, lui Tariceanu vrea sa-i blocheze Sistemul intrarea in Parlament etc. Unii chiar sunt dispusi sa creada ca Dragnea n-a furat in viata lui, ca Udrea si Bica se luptau cu mafia retrocedarilor, Cocos jefuia ANRP-ul pe barba lui si ca doi oameni din tara traseaza zilnic harta viitoarelor arestari”.
Ziarul Financiar scrie că „Testele de stres bancar au fost un eşec, din nou: Investitorii nu au încredere în asigurările date de autorităţi şi pedepsesc băncile europene pe burse” şi citează un articol din Financial Times, care avertizează „În spatele încrederii afişate de oficiali prin aceste teste că băncile zonei euro sunt stabile, în pofida creşterii economice anemice, stau o multitudine de probleme”.
Wall Street prezintă povestea Angelei Coman, care a renuntat la o cariera in banca si acum face zeci de mii de euro dintr-o „oaza de relaxare” in centrul Bucurestiului.
Gazeta Sporturilor scrie că „Dănuț Lupu, noul scouter al lui Dinamo, e sigur că Dorin Rotariu, 21 de ani, va ajunge la o echipă puternică a Europei în momentul când va părăsi trupa din Ștefan cel Mare”, iar Prosport titrează „Când ar putea reveni Claudiu Keşeru la Steaua. Gigi Becali a dezvăluit condiţiile în care vrea să-l transfere, însă a amânat discuţiile”.
Libertatea anunţă că „Bunica Simonei Halep a povestit când și cu cine se va mărita sportiva. Se ia cu fiul lui Teia Sponte”: ”Lasă că are ea timp să se mărite. Se poate ca machidonii să se căsătorească cu români, sunt cazuri și aici pe stradă, dar noi nu vrem așa. Familia noastră, Halep, este foarte mare și niciunul nu a luat români. Cipani suntem. Eu i-am spus să ia machidon, să nu ia român. Mi-a zis așa: ”Maie, nu dau tată de rușine” (n.r. nu-l fac de rușine pe tata). Se ia cu fiul lui Teia Sponte. Vă spun drept. Nu sunt lucrurile deloc încurcate. Nu, nu. Dacă nu știam nu spuneam. E cipan de-al nostru, taică-su fost cu noi la Tulcea, eu sunt din Tulcea. Au crescut toți la un loc. Eram prieteni toți acolo”, a detaliat bătrâna, fiind sigură că, într-un final, Costa Sponte îi va deveni nepot.
Nici un weekend fără plajă pentru cuplul Oana şi Viorel Lis. De data aceasta, cei doi au fost surprinşi de fotoreporterii Click la Mamaia, unde Oana a “chinuit” o saltea în mare. Cu noile proporţii, ar putea să-l detroneze cu succes pe Lis şi să-i fure porecla de Shrek.
Cancan scrie că „La ziua împărătească a lui Vasile Blaga (care a schimbat prefixul pe 26 iulie), invitaţii au fost aleşi pe sprânceană, numai unu şi unu. Asta după ce restaurantul a fost închis special pentru petrecerea sa. Dacă n-ai fi ştiut că acolo lumea se distrează, te-ai fi putut gândi că se pregăteşte cine ştie ce puci împotriva Guvernului Cioloş şi că Blaga a ”convocat” în mare taină Executivul de pe vremea lui Boc, plus un grup select de ”susţinători… financiari”. Ex-ministrul Economiei,Adriean Videanu, fostul şef de la Justiţie, Cătălin Predoiu, dar şi miliardarii Bebe Ionescu (cuscrul lui Traian Băsescu), ”Regele ochelarilor” Cornel Cristescu (proprietarul Opticris), Raul Doicescu (care deţine imperiul Bog’Art) şi Dan Drăgoi(alt afacerist ultra-influent, general în rezervă şi tată al lui Bogdan Drăgoi, ministru al Finanţelor Publice, la un moment dat) au răspuns prezenţi la apelul lui Blaga”.