12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Nunta Elenei Băsescu, catastrofa de la BAC şi valul...

REVISTA PRESEI: Nunta Elenei Băsescu, catastrofa de la BAC şi valul de scumpiri ce ne aşteaptă în această toamnă

România, decuplată de Bulgaria în dosarul Schengen, anunţă Adevărul. Bulgaria e gata să intre în Schengen, a spus preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, la Sofia. Vicepreşedintele CE, Viviane Reding, a sugerat că e posibil ca statele membre să nu integreze imediat România în Schengen.

Bulgaria îndeplineşte criteriile necesare pentru aderarea la spaţiul Schengen, a declarat vineri, la Sofia, Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, potrivit Adevărul.

Bacalaureatul din toamnă, un alt dezastru, mai aflăm tot din Adevărul. În a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an, promovabilitatea a fost de 24,27%, în condiţiile în care, în prima sesiune a Bac-ului, au picat mai mult de jumătate dintre elevi.

„Rezultatele demonstrează o pregătire mai slabă decât în cazul sesiunii din vară”, a declarat Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei. Aceasta a mai precizat că, dintre cei aproape 100.000 de absolvenţi de liceu care s-au înscris la testarea din toamnă, numai 85.000 s-au prezentat la a doua sesiune, ceea ce înseamnă că aproximativ 14% din elevi au renunţat la examen. Andronescu a afirmat că „motivul pentru care elevii nu s-au mai prezentat la BAC este că au fost în vacanţă şi nu au mai avut timp să înveţe, ceea ce este un lucru îngrijorător, mai scrie Adevărul.

”Ponta: O nouă suspendare a lui Băsescu este un risc pentru ţară”, titrează şi Cotidianul în ediţia de luni. Premierul Victor Ponta a declarat că România riscă sancţiuni de la Comisia Europeană deoarece fondurile europene au fost fraudate în ultimii ani.

“Pentru România, marele pericol al acestei toamne nu este problema Schengen, ci decizia pe care Comisia Europeană o va lua vizavi de ceea ce s-a descoperit referitor la fondurile europene în perioada 2009 – noiembrie 2011. S-au făcut auditurile şi este foarte posibil ca acum să primim nişte sancţiuni”, a spus Ponta, potrivit Cotidianul.

Curentul titrează, pe prima pagină, despre puciul din PNL. După ce a pierdut scaunul de la Cotroceni, aşa interimar cu era el, dar pentru care îşi pregătise şi un set de cărţi de vizită adecvate, Crin Antonescu se teme şi pentru poziţia sa de la vârful PNL. În timp ce Crin şi acoliţii săi, mulţi numiţi miniştri în guvernul Ponta, consideră firesc ca fostul interimar de la Cotroceni să se întoarcă la vârful partidului fără să dea vreo explicaţie serioasă privind răzgândirea sa în legătură cu demisia anunţată şi fără să dea socoteală cu privire la pierderile importante de imagine suferite de liberali, mai ales în plan european, după puciul uselist, voci liberale importante, în special la nivel local, încep să se ridice împotriva marelui lider. Prima confruntare va avea loc, potrivit informaţiilor noastre, la Delegaţia Permanentă a partidului, programată joi, la care bronzatul Crin, proaspăt întors de pe meleaguri mediteraneene, va da pentru prima dată piept cu reprezentanţii PNL, după eşecul referendumului, potrivit Curentul.

”Scumpirile de toamnă ne ard la buzunare”, titrează şi Evenimentul zilei. Scumpirile care se anunţă în această toamnă vor stoarce şi mai mult buzunarele deja goale ale românilor. EVZ a calculat cât are de plătit în plus,lunar, o familie formată din patrupersoane şi vă învaţă cum să reduceţi efectele scumpirilor

Seceta, devalorizarea leului şi măsurile Guvernului vor umfla cheltuielile unei familii cu circa 10-15%, după cum rezultă din calculele Evz. Cele mai mari „găuri” în buzunar le vor da alimentele, dar nici carburanţii sau utilităţile nu se lasă mai prejos, scrie Evenimentul zilei.

”REZULTATE BAC 2012, SESIUNEA AUGUST pe EDU.RO. Judeţele cu cea mai MARE şi cea mai MICĂ rată de promovare”, aflăm din Gândul: ”Primele REZULTATE la BACALAUREAT 2012 indică o rată de promovare de peste 24% la nivel naţional, în majoritatea judeţelor înregistrându-se o rată mai mare decât în sesiunea similară a BAC 2011, când aproximativ 19% dintre cei care au susţinut examenul l-au şi promovat.

În numai şapte judeţe, rată de promovare a fost mai mică decât la sesiunea a doua de anul trecut. Este vorba de Mehedinţi (-25,67%), Ilfov (-18,01%), Ialomiţa (-10,66%), Braşov (-3,34%), Caraş-Severin (-1,47%), Covasna (-1,16%) şi Mureş (-0,91)”.

”Ucis pentru 500 de dolari. A secţionat cadavrul, a dus resturile pe câmp şi le-a ars”, potrivit Jurnalul Naţional: ”Cornel Picu avea 45 de ani şi-şi făcea veacul în zona ‘Complex’ din Cugir. Schimba valută pe stradă şi dădea bani cu camătă. Un cămătar sentimental, care avea grijă de mama lui, paralizată la pat de şapte ani. O îngrijea, o hrănea, o schimba, trecea pe-acasă, s-o vadă, şi de mai multe ori pe zi. Pe 9 iulie 2001, pe Picu l-a înghiţit pământul”.

Ziua Veche scrie despre nunta Elenei Băsescu: ”Elena Băsescu a postat pe contul de Twitter imagini de la petrecerea propriei nunţi cu Bogdan Ionescu care a avut loc la Palatul Snagov.

NUNTA ELENA BĂSESCU: Dansul miresei cu preşedintele GALERIE FOTO life După slujba de oficiere a căsătoriei religioase a Elenei Băsescu cu Bogdan Ionescu care a avut loc la biserica Sfântul Spiridon din Capitală , petrecerea a continuat la Palatul Snagov. Elena Băsescu a postat pe Twitter imagini în care dansa cu preşedintele ţării, tortul de la petrecere şi poze alături de invitaţi”.

Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă