4.9 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA BLOGURILOR. Cătălin Tolontan: Din raportul activităţii DNA pentru 2014 lipsesc 30...

REVISTA BLOGURILOR. Cătălin Tolontan: Din raportul activităţii DNA pentru 2014 lipsesc 30 de pagini

Pe bloguri citim, luni, despre raportul privind activitatea DNA în 2014, din care ar lipsi 30 de pagini, dar şi despre predicţiile analiştilor privind vânzările companiilor care se dovedesc a fi, de multe ori, false.

Cătălin Tolontan scrie, pe blogul lui, despre raportul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pe 2014 şi precizează că din raport lipseşte Anexa 3, în care ar trebuisă fie prezentată poziția instituţiei față de cazurile în care judecătorii au decis achitări. „Raportul de pe siteul DNA sare direct de la pagina 215 la pagina 249!”, scrie Tolontan.

”Situația inculpaților achitați definitiv, comparativ cu anul 2013, se situează sub proporția creșterii celorlalți indici statistici amintiți anterior (diferența este de aproximativ 2 puncte procentuale, de la 8,11% în 2013 la 10,16% în 2014). S-a apreciat că trimiterea în judecată nu este imputabilă procurorului, pentru considerentele expuse în prezentarea din Anexa nr.3”. 1 din 3 condamnați în dosarele DNA primește un verdict de închisoare cu executare. Așadar, în raportul pe 2014 pe care l-a făcut public în bilanțul din 2015, DNA susține că, în nici unul dintre cele 44 de dosare încheiate cu hotărîri definitive în care judecătorii au achitat 135 de persoane, procurorul nu a greșit. Cine a greșit? Cum Anexa 3 lipsește, luăm Anexa 4, mult mai mică, care se referă la cele 4 cazuri unde instanța a restituit dosarul procurorului. Concluzia și aici e că ”nu sînt imputabile procurorului”, scrie Tolo.

Victor Kapra explică motivele pentru care multe din previziunile analiştilor economici privind vânzările unei companii se dovedesc a fi false.

„De ce? Din ce puțin două motive, primul fiind întâlnit cel mai adesea:
1. Pentru că aceia care le fac pică adesea într-un păcat omenesc: generalizează pornind de la experiențele, gusturile și credințele proprii – după modelul „dacă mie nu-mi place untul și nu mănânc dimineața pâine cu unt, atunci în mod sigur producția mondială de unt va scădea, pentru că dacă eu nu-l suport, atunci nici majoritatea oamenilor nu-l suportă”. 2. Pentru că foarte adesea „prezicătorul” servește, discret, unul sau mai multe interese economice, iar prin predicții se străduiește să facă PR negativ concurenței”, potrivit bloggerului.

Zoso scrie că teoria potrivit căreia analiştii nu pot face previziuni care să se adeverească, privind vânzările unei companii, şi subliniază că analiştii nu pot să prevadă inovaţia. 

Ca răspuns la articolul bolggerului Victor Kapra, Zoso scrie că „teoria lui e corectă doar pe jumătate. Da, majoritatea oamenilor nu pot nota corect un produs care să răstoarne stabilimentul. Nici cei care lucrau la ele nu știau. Pentru că, pe lângă astea 1% care au reușit, sunt alte 99% care au dat faliment”,

Adelin Petriştor a postat, pe blogul lui, un videoclip în care „avioanele Breitling Jet Team au zburat în formație cu un uriaș aparat militar de transport”. „Mai multe L-39 Albatros și  un Airbus A 400M… ceva frumos”, a mai scris el.

 

 

Cele mai citite

Carlo Ancelotti anunță vești bune despre Kylian Mbappe. „Va fi apt pentru Cupa Intercontinentală”

Kylian Mbappe, atacantul francez al lui Real Madrid, va fi recuperat la timp pentru a evolua în finala Cupei Intercontinentale, programată săptămâna viitoare în...

Guvernul și Fondul European de Investiții , un nou fond de 100 de milioane de euro pentru investiții în tehnologie

Guvernul României, în parteneriat cu Fondul European de Investiții (FEI), a anunțat alocarea a 100 de milioane de euro pentru susținerea fondurilor de investiții...

Kremlinul respinge propunerea de armistițiu de Crăciun: Rusia cere pace în termenii săi

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că Rusia nu este interesată de un armistițiu, ci dorește o pace care să...
Ultima oră
Pe aceeași temă