11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiProtest împotriva demiterii cercetătorului Costel Vînătoru de la Banca de gene vegetale

Protest împotriva demiterii cercetătorului Costel Vînătoru de la Banca de gene vegetale

Mitingul, desfăşurat la iniţiativa primarului Constantin Toma (PSD), a început în zona platoului Pieţei Dacia, în jurul scenei de spectacole amplasate de primărie pentru Târgul de Crăciun, ulterior un grup de manifestanţi deplasându-se şi în faţa sediului Instituţiei Prefectului. Manifestanţii au purtat pancarte cu mesaje: “Vrem hrană sănătoasă, ministrul nu ne lasă”, “Asta e România normală?”, “Ruşine, ruşine să vă fie!”.

“Trebuie să ne sprijinim valorile, asta nu este o Românie normală în care sunt demise valori ale naţiei române – Costel Vînătoru, care toată viaţa a muncit pentru a păstra şi dezvolta seminţele româneşti, tezaurul României, poate mai important decât tezaurul de la Banca Naţională. Vrem demnitate pentru acest oraş, pentru România. Banca de gene a României este o idee minunată a lui Costel Vînătoru şi am încercat şi am reuşit să îl sprijinim cu toţii astfel încât pe 12 septembrie s-a înfiinţat această instituţie care ne dă o şansă să ne dezvoltăm România aici, la noi acasă, să ne recuperăm tradiţia, să ne recuperăm istoria şi să o punem în valoare”, a afirmat primarul.

El a ţinut să mulţumească filialelor partidelor, care au înţeles că, dincolo de politică, trebuie să fie “alături de oraş şi de România”, indicând în acest sens USR-PLUS, Pro România, PMP, ALDE şi prefectul. Constantin Toma a adresat o solicitare către membrii filialei judeţene PNL să fie şi ei alături de iniţiativa împotriva demiterii lui Costel Vînătoru.

Primarul a mai citit mesaje de susţinere pentru Costel Vînătoru transmise de către actorul Dan Puric şi Irina Marghiloman, ultimul descendent al omului politic conservator buzoian Alexandru Marghiloman.

Printre cei care au mai ţinut discursuri la miting s-au mai numărat conf.dr. ing. Adrian Peticilă la Facultatea de Horticultură din Bucureşti, Adrian Izvoranu, directorul Casei de Comerţ Unirea, regizorul Mihai Vişinescu, preşedinte al Asociaţiei pentru Educaţie Teofor, reprezentanţi ai Asociaţiei de producători Vidra, Asociaţiei producătorilor bio din România şi ai altor asociaţii şi cooperative de producători agricoli.

Primarul Toma a adresat sâmbătă o invitaţie “românilor din Buzău şi de pretutindeni” să vină în Piaţa Dacia din Buzău la mitingul pentru susţinerea cercetătorului Costel Vînătoru, membru corespondent al Academiei de ştiinţe agricole şi silvice, demis joi de către ministrul Agriculturii din funcţia de director al Băncii naţionale de gene pentru legumicultură, floricultură, plante medicinale şi aromatice, instituţie înfiinţată în luna septembrie prin hotărâre de guvern.

Primarul Toma şi-a argumentat demersul prin faptul că această decizie de demitere a cercetătorului Vînătoru este “un atac direct la întreaga comunitate buzoiană şi la sănătatea românilor”, el făcând un apel pentru stoparea acestui “abuz”.

Fostul director al AFIR, Adrian Chesnoiu, a fost delegat joi la Banca de resurse vegetale din Buzău, înlocuindu-l pe cercetătorul Costel Vînătoru, cel care fusese detaşat timp de un an de la Staţiunea de cercetări legumicole Buzău pentru implementarea acestui proiect.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă