9.1 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialSudul litoralului: clădirile în paragină vor fi supraimpozitate

Sudul litoralului: clădirile în paragină vor fi supraimpozitate

Primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, a participat, joi, la o întâlnire organizată de ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, cu agenţii economici şi hotelierii din sudul litoralului pe tema pregătirii sezonului estival 2017. La eveniment au mai participat reprezentanţi ai federaţiilor patronale din turism şi asociaţiilor de profil, precum şi cei ai ANPC, ANSVSA, ANAF, Poliţia Română, Jandarmeria Română, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, Garda Naţională de Mediu etc.

Primarul a precizat că principala preocupare a administraţiei locale o reprezintă clădirile în paragină, care vor fi supraimpozitate, anul acesta, conform noilor prevederi ale Codului Fiscal. "În acest an, am identificat şi notificat proprietarii terenurilor şi clădirilor aflate în paragină, urmând să se aplice supraimpozitarea acestor active", a explicat edilul Mangaliei. În UAT Mangalia intră toate stațiuile din sudul litoralului.

El a mai afirmat că membrii CL au aprobat Regulamentul pentru organizarea serviciilor publice de salvare acvatică-salvamar şi a posturilor de prim-ajutor pe plajele cu destinaţie turistică din municipiul Mangalia şi staţiuni. "Pentru finanţarea acestor servicii avem alocată de la Guvern suma de 870.000 de lei, însă banii nu sunt suficienţi pentru asigurarea unui serviciu de calitate, la standardele şi dotările impuse de lege", a mai declarat primarul Radu Cristian. Edilul a adaugat că Primăria Mangalia a elaborat o schemă de ajutor de minimis pentru acordarea reducerii de 50% la plata impozitului pe clădirile şi terenurile deţinute de agenţii economici care funcţionează 12 luni.

La aceeaşi întâlnire, factorii de decizie de la nivel central din cadrul celorlalte instituţii publice au dat asigurări că vor sprijini operatorii economici de pe litoral în ceea ce priveşte combaterea oricăror forme de fraudă fiscală.

În cadrul discuţiilor ministrul Turismului a adus câteva lămuriri vizavi de Legea impozitului specific aplicat firmelor din sectorul turistic, restaurante și alimentație publică, plătitoare de impozit pe profit în 2016. "Cei care au profit cuprins între 100 şi 500 de mii de euro vor fi impozitaţi conform Legii impozitului specific. După rectificarea OUG nr. 3/2017 şi promulgarea acesteia de către preşedintele României, agenţii economici în cauză vor plăti impozitul pe venit, iar cei care au profit de peste 500 de mii de euro vor plăti impozitul, conform Legii în vigoare", a declarat Ministrul Mircea-Titus Dobre.

Cele mai citite

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă