21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialScandal pe Lacul Techirghiol: Primarul Iulian Soceanu refuză o investiție de 50...

Scandal pe Lacul Techirghiol: Primarul Iulian Soceanu refuză o investiție de 50 de milioane de euro, de teamă că omul de afaceri german va fugi cu nămolul

Ce se va întâmpla cu nămolul din Techirghiol? La întrebarea aceasta au încercat să răspundă reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), ai unei societăți comerciale care a realizat lucrări de cercetare în zonă, dar și primarul localității. Totul a pornit după ce, în 2016, printr-un ordin al ANRM, s-au listat perimetrele pentru concesionarea de activități de explorare, iar ulterior s-a declanșat un întreg scandal cu privire la nămolul din lacul Techirghiol.

Firma care a realizat cercetarea pentru exploatarea acestei resurse este Formin SA, din Caransebeș. Reprezentantul său, Tiberiu Duma, a precizat că societatea pe care o reprezintă este una pe acțiuni, serioasă. „Formin SA provine din fosta Întreprindere de prospecțiuni și explorări geologice Banatul, înființată în 1952. Avea peste o mie de angajați înainte de 1989 și este singura firmă de acest gen care a rezistat. Nu suntem o firmă de apartament care să facă afaceri speculative”, a susținut el. Cu toate acestea, pentru lucrările din Techirghiol a fost înființat special un SRL, numit Formin Techirghiol SRL. „Licența de concesiune de exploatare este valabilă, derulată pe procedură, în acord cu toată -legislația generală și specifică”, a precizat și Aurel -Gheorghe, reprezentant ANRM.

„Trebuie să facem profit“

Tiberiu Duma a menționat că este vorba despre două licențe: Techirghiol Gughiş, din Lacul Techirghiol, pentru care studiul s-a încheiat și pentru care ar putea începe exploatarea, după o hotărâre de Guvern, și Techirghiol Est, unde cercetarea este la început. Duma a fost sincer: firma pe care o reprezintă trebuie să facă profit. „Există o mare diferență între cercetare și exploatare. Legea dă dreptul celui ce face cercetare să facă apoi și exploatarea. Formin a încheiat tot ce înseamnă cercetarea în zona Techirghiol. A doua licență este în curs de derulare, suntem în stadiul de avizare. Vom face cercetare pentru a defini care este cantitatea ce poate fi exploatată. Noi trebuie să facem profit, să ne plătim oamenii și echipamentele. Am găsit acest investitor, este grupul de firme Lelbach din Germania, care desfășoară activități în diverse domenii în Europa și țările arabe, în domeniul energiei, etc. Acest grup a fost interesat de această resursă, esența acestei zone, iar ideea acestui grup este de a investi în turism. Vrea să construiască un hotel și un centru balneo”, a menționat reprezentantul Formin.

Cine este Albris Lelbach

Germanii au venit în Techirghiol anul trecut, pentru a face un studiu de oportunitate. Acesta va fi urmat de un studiu de fezabilitate, după care urmează construcția propriu-zisă. Reprezentantul firmei românești a precizat, în dezbaterea publică, faptul că -investitorul nu are interes de a scoate profit din vânzarea nămolului, ci din turism. Lelbach Holding GMBH -este o firmă privată înființată în anul 1949 și controlată de omul de afaceri Abris Lelbach. Germanii ar fi dispuși să investească între 50 și 80 de milioane euro în zonă. Gazeta Sporturilor scria pe 1 martie 2017 că Albris Lelbach, acționar la Werder Bremen, este aproape să preia echipa de fotbal CFR Cluj. În 2014 companiile sale aveau 2.800 de angajați, din care 967 în Berlin.

Primarul se teme că stațiunea va dispărea de pe hartă

Explicațiile reprezentanților firmei din Caransebeș nu l-au mulțumit deloc pe primarul localității, Iulian Soceanu. “Temerea noastră este, aşa cum se practică în România, că vine un investitor străin şi exploatează într-un mod mai puţin corect acea resursă minerală, ca într-un timp foarte scurt acea resursă minerală să dispară. Am luat atitudine pentru că ştiu ce înseamnă să dispară acest nămol sapropelic din oraşul nostru. În condiţiile în care va dispărea, putem spune că şi staţiunea balneară -Techirghiol, care ocupă locul întâi în rândul staţiunilor balneare să dispară de pe această hartă”, a explicat primarul. Acesta a mai spus că, în calitate de custode al Lacului Techirghiol, este obligaţia sa să se asigure că toate demersurile ce decurg din această licenţă de explorare a nămolului se vor face în interesul staţiunii balneare Techirghiol şi al locuitorilor oraşului. ”Doresc impunerea unei restricţii de valorificare a nămolului. Mai exact, doresc ca beneficiarul să nu poată comercializa nămolul obţinut din perimetrul atribuit, conform licenţei decât în zona costieră”, a cerut edilul.

Edilul șef vrea ca nămolul să rămână în România

Neliniștile primarului nu au fost calmate de răspunsul reprezentantului Formin, dimpotrivă. Tiberiu Duma a menționat că, în teorie, nămolul poate fi exportat. “Nu vă pot da 100% răspunsul că nămolul nu va pleca. Din păcate, nu am găsit nicio reglementare într-o lege care să impună condiţii asupra comercializării unei resurse. Vă pot da un exemplu. Există zona lacului Marea Moartă din Israel. Până acum 15 ani acea zonă era de un interes turistic ocazional, legat mai mult de faptul că omul plutea pe apă şi putea să citească ziarul. În ultimii 15 ani au existat mai multe companii care au exploatat resursa respectivă, atât nămolul, cât şi apa, implicând sarea care se extrage din apa respectivă, au distribuit la nivel extern aceste produse, iar din acel moment acea zonă a explodat din punct de vedere turistic”, a afirmat Tiberiu Duma. Acesta a subliniat că această resursă din Lacul Techirghiol, nămolul sapropelic, poate da o valoare adaugată extrem de mare zonei, în primul rând staţiunii Techirghiol.

VIITOR

S-ar putea organiza un referendum

„Mă întreb cum de nu s-a sesizat nimeni atunci, de ce s-a ajuns până aici? Este prea târziu acum, dar vom organiza un referendum local care bate orice lege. Indiferent de licenţele obţinute de firmă, voinţa comunităţii locale este mai puternică. Vom consulta cetăţenii dacă sunt de acord ca resursa din Lacul Techirghiol să părăsească graniţele ţării. Investitorul este binevenit oricând, se creează locuri de muncă, vin bani în oraş, dar nu cu orice preţ.“, Iulian Soceanu, primarul Techirghiolului.

„În calitate de autoritate publică locală direct implicată, nu pot să asist nepăsător la crearea unei „Roșia Montana“ în Lacul Techirghiol, consider că o exploatare necontrolată a nămolului reprezintă un pericol la fel de mare şi un echivalent al exploatării gazului de şist.“ Robert Șerban, primar Eforie

Cele mai citite

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...
Ultima oră
Pe aceeași temă