23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialȘase stații de metrou dintre cele mai aglomerate au intrări blocate, începând...

Șase stații de metrou dintre cele mai aglomerate au intrări blocate, începând de miercuri, pentru executarea unor lucrări de reabilitare

Mai multe intrări în câteva staţii de metrou din Bucureşti sunt închise, începând de miercuri, pentru executarea unor lucrări de modernizare la instalaţiile de taxare.

Stațiile care au accesul îngreunat din cauza acestor lucrări sunt Piaţa Victoriei, Aviatorilor, Gara de Nord, Piaţa Romană, Mihai Bravu şi Piaţa Iancului.

Până pe 11 iulie, în serii de câte maximum șase zile, Metrorex derulează acest gen de lucrări, informează TVR. După intrarea în funcțiune a noilor porți batante, acestea vor fi dotate și cu un sistem de citire a cardurilor contacless.

Până în acest moment, Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la 24 intrări din 12 stații.

Pe de altă parte, Metrorex va cumpăra 139 de automate de vândut cartele, prevăzute să dea rest și să funcționeze cu sistem POS. Proiectul de modernizare este finanțat cu fonduri europene neramburabile: 150 milioane de lei, fără TVA.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Anunțul zilei în Bundesliga! Xabi Alonso și-a decis viitorul: „Acesta este locul potrivit pentru mine”

Antrenorul spaniol Xabi Alonso a confirmat vineri, într-o conferință de presă, că va continua pe banca formației germane Bayer Leverkusen şi în sezonul viitor,...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...
Ultima oră
Pe aceeași temă