15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialRestricțiile de circulație pe Transalpina, prelungite cu o lună

Restricțiile de circulație pe Transalpina, prelungite cu o lună

Reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu-Jiu anunţă că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, şoseaua Transalpina nu va fi deschisă pe 30 aprilie, aşa cum era stabilit iniţial. Şoferii vor putea circula pe acest secotr după 31 mai, potrivit Mediafax.

„Este pericol de avalanşe, pentru că este acumulare de zăpadă foarte multă. Dacă plouă trei zile, într-o săptămână se deschide. Totul depinde de cum se topeşte natural zăpada de pe versanţi. Nu e vorba despre faptul că trebuie desfăcut drumul, pentru că în partea din amonte a drumului rămâne un perete de 3, 4, 5 metri de zăpadă, lung de câteva sute de metri şi poate aluneca. Aşteptăm să vedem cum evoluează vremea. S-ar putea să ne trezim iarăşi cu frig, să îngheţe noaptea. Problema este că, dacă ziua se topeşte zăpada care mai există şi şoseaua se udă, iar noaptea îngheaţă, turiştii care vor veni a doua zi vor găsi drumul plin de gheaţă şi atunci va fi un real pericol. Se va merge acolo şi se va evolua din nou starea zăpezii. Interesul tuuror este să se deschidă cât mai repede”, a precizat Sabin Cornoiu, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Gorj.

Acesta îi sfătuieşte pe turişi să nu se aventureze pe traseele montane, la altitudini mari.

„Până la 1.600 de metri nu e absolut nicio problemă, toate traseele sunt sigure. De la 1.600 de metri în sus, unde încep acumulări de zăpadă, trebuie să fie evitate, pentru că încep să se formeze acum acele zăpezi de primăvară în care omătul alunecă pe stratul de pământ”, a mai declarat Sabin Cornoiu.

Cei care vor încălca restricţia de circulaţie şi vor fi depistaţi circulând pe Transalpina riscă să primească amenzi.

Cele mai citite

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă