Pe data de 5 februarie s-au împlinit 59 de ani de la trecerea în eternitate a marelui lider naţional-ţărănist Iuliu Maniu. Născut la 8 ianuarie 1873 în Bădăcin (Sălaj), acesta a deţinut diverse funcţii importante: deputat în parlamentul de la Budapesta (acolo unde a susţinut fervent drepturile românilor transilvăneni), preşedinte al Consiliului Dirigent din Transilvania, prim-ministru al României şi preşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc.
Iuliu Maniu, alături de alţi fruntaşi PNR, face parte dintre artizanii Marii Uniri din 1 decembrie 1918. În 1947, în urma înscenării de la Tămădău, Maniu este arestat şi condamnat la închisoare pe viaţă pentru “înaltă trădare”. În etate de 80 de ani, după ani grei de puşcărie şi nenumărate umilinţe, Maniu moare la 5 februarie 1953 în penitenciarul de la Sighet iar trupul i-a fost aruncat intr-o groapă comună. Maniu a oferit, prin propria viaţă, un model demn de urmat pentru orice persoană cu aspiraţii politice. Astfel, cariera sa este o exemplificare a calităţilor pe care trebuie să le deţină un veritabil om de stat. Personalitate politică de talie europeană, democrat convins şi patriot luminat, Maniu a fost un om care nu doar că nu a ezitat să îşi sacrifice interesele personale, ci, atunci când situaţia a cerut-o, a fost dispus să îşi pună în pericol propria existenţă în vederea realizării unor idealuri.
Acesta este modelul omului politic Iuliu Maniu, un model atât de necesar în contextul realităţilor actualei clase politice din România, ale cărei principii şi idealuri sunt atât de diferite faţă de cele ale înaintaşului naţional-ţărănist. Din nefericire, idealurile lui Maniu par a fi înhumate alături de el într-o groapă comună de lângă Sighet. În acest sens nu ne miră faptul că în Clujul de care a fost atât de legat, nimeni nu s-a îndurat să îi realizeze un bust, că propria sa casă memorială de la Bădăcin este în pragul prăbuşirii sau că modelul său politic nu este preluat de către contemporani. Aceasta pare a fi răzbunarea mediocrităţii, a celor care pun interesele personale deasupra intereselor naţionale, faţă de cei care au pus interesele naţionale deasupra celor personale.
Şi cu toate acestea, recunoştinţa nu este numai o mare virtute, ci reprezintă şi originea celorlaltor virtuţi. Acum, în plină criză morală şi economică, este necesară o aplecare asupra acestor dimensiuni, iar premisa de la care pornim este că reconstrucţia României poate fi realizată numai de acei conducători dispuşi să aplice exemplul unor oameni politici precum Iuliu Maniu. Fie ca memoria sa să dăinuiască pururea iar spiritual său să ne fie călăuzitor!
Text preluat de pe www.clujtoday.ro
