Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

FOTO+VIDEO Constănțenii, terorizați de blocurile construite ”fără cap”: Nu am mai văzut soarele de trei ani!

Cel mai râvnit cartier din municipiul Constanța devine din ce în ce mai aglomerat.

Share

Cristian Hagi 0 comentarii

21.08.2017 - 17:19

Dacă întrebai, acum câțiva ani, un constănțean unde dorește să locuiască, ţi-ar fi spus, probabil, că în zona Faleză Nord. Este un cartier amplasat pe malul mării, cu blocuri relativ noi, dar și cu multe străzi pline de case, unele vechi, altele noi și cochete. Au existat probleme cu eroziunea costieră, dar acestea au fost rezolvate în urma lucrărilor de consolidare. Plajele extinse reprezintă acum un atu al cartierului.

Atracția zonei a reprezentat însă și principalul său dezavantaj. O serie de investitori, profitând de apetența constănțenilor pentru cartier, au început să construiască mai multe blocuri. Sistematizarea realizată înainte de 1989 a fost dată peste cap, iar în Faleză Nord au apărut adevărate monstruozități urbanistice.

Principala problemă este aglomerația de blocuri. Un caz reprezentativ este pe strada Cașin, unde au apărut, de acum trei ani, blocuri de 5-6 etaje. Unul a fost construit chiar pe trotuar. „Mi-e teamă să îmi trimit copilul la școală, pentru că acum nu mai are pe unde să meargă. Nu mai există trotuar“, ne-a declarat un locatar. La fața locului, un alt localnic ne-a spus că, de fapt, acum mulți ani în locul blocului era chiar strada. „Aici era strada Soveja. Tata venea cu macaraua de mare tonaj aici“, a povestit el.

N-am mai văzut soarele de trei ani

Dacă pentru locuitorii străzii blocul nou a însemnat dispariția trotuarului, pentru locatarii unei case a însemnat, la propriu, dispariția soarelui. Blocul de cinci etaje de la numărul 8 este construit la circa un metru de casa unei doamne. „Ne-am mutat aici în 1953. De trei ani nu am mai văzut soarele. Am fost nevoită să mut gardul ca să pot să intru în curte. A întrebat fiul meu la Primărie cum intră salvarea și pompierii, dacă e nevoie. I-au spus să-i arate legea unde scrie că salvarea trebuie să vină până la poartă“, ne-a precizat aceasta. Ca să intre în curte, doamna trece prin parcarea blo­cului vecin. În momentul în care vorbeam, cineva din bloc fuma tacticos la balcon. Dacă ar fi scuturat mai mult din țigară, scrumul ar fi ajuns chiar deasupra capetelor noastre. Veștile proaste nu se termină aici pentru locatara casei. Terenul din lateralul casei a fost îngrădit și, cel mai probabil, aici va fi trântit un nou bloc. Și pe cealaltă laterală se construiește deja un bloc.

Alba-neagra cu parcarea

O altă problemă a cartierului este lipsa locurilor de parcare. Primăria Constanța a acordat autorizații de construire chiar dacă investitorul nu realiza locuri de parcare în cadrul imobilului. A existat și există în continuare o derogare prin care acesta poate închiria un spațiu la cel mult 500 de metri de clădire. Străduțele și aleile din Faleză Nord sunt acum supraaglomerate, iar găsirea unui loc de parcare necesită o doză bună de timp și de noroc. Acum, pe stradă se mai construiește un imobil care are până acum cinci etaje. Investitorul a închiriat de la primărie o parcare pe care oamenii o folosesc de zeci de ani. „Eu am cerere depusă pentru un loc de parcare de 12 ani. Nu s-a aprobat pentru că nu sunt locuri. Nu înțeleg cum a reușit investitorul că obțină autorizație“, ne-a descris o locatară.

Oare cum au obținut autorizație de construire?

Un alt locuitor ne cheamă să vedem un lucru care, promite, ne va uimi. Blocul despre care vorbim are balcoanele construite în consolă. La primul etaj, cablurile de electricitate, dar și cele de cablu TV, trec fix prin balcoane. „Oare cum au obținut autorizație de construire?“, se întreabă cineva, retoric. E drept, primăria a promis că, în viitor, va îngropa toate cablurile din oraș. A trecut însă mai bine de un an de la această promisiune și nu s-a reușit realizarea acestei operațiuni decât pe un bulevard, în întregime.

Fără locuri de joacă pentru copii

Locuitorii din blocurile învecinate sunt revoltați din cauza noilor construcții. „Mi-au luat tot soarele. O să ies pe balcon și o să dau direct în dormitorul vecinilor. Vom ajunge să ne certăm din cauza aglomerației“, spune unul dintre ei. O mamă ne spune că nu mai are unde să-și scoată copiii la aer. „Pe vremea mea era aici maidan, cum se spune, cu spațiu verde. Ieșeam aici când eram copii, aici ne trimiteam și copiii noștri. De ce nu putea să facă primăria un parc mic aici?“, spune o doamnă. Lipsa locurilor de joacă pentru copii este o problemă cu care se confruntă însă tot orașul Constanța.

Spațiul verde, măcelărit

Ce se întâmplă în zona Faleză Nord se întâmplă în toată Constanța. Se construiește haotic, fără a se respecta un Plan Urbanistic General. De fapt, PUG-ul Constanței este din mileniul trecut. Orașul nu are nici un registru al spațiilor verzi, astfel că s-a construit haotic. Un raport publicat de Banca Mondială arată că municipiul Constanța este pe locul 31 între municipiile din România la suprafața de spațiu verde pe locuitor, cu numai 15 mp (la nivelul anului 2015), în scădere de la 18 mp, în 2000. Mult sub recomandările Uniunii Europene, de 26 mp pe cap de locuitor.

„Ne-am mutat aici în 1953. De trei ani nu am mai văzut soarele. Am fost nevoită să mut gardul ca să pot să intru în curte. A întrebat fiul meu la Primărie cum intră salvarea și pompierii, dacă e nevoie. I-au spus să-i arate legea unde scrie că salvarea trebuie să vină până la poartă.“ Locatară din cartierul Faleză Nord

Citește totul despre:

Comentarii

loading...
Loading...