Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

Primăria Capitalei visează la 60 km de noi piste de biciclete, în vreme ce benzile existente sunt folosite pe post de parcări

Primăria Capitalei a început întocmirea studiilor de fezabilitate pentru accesarea de fonduri europene în vederea amenajării a 60 km de noi piste pentru biciclete, aprobate prin Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București – Ilfov

Share

Adrian Bărbulescu 0 comentarii

Actualizat: 09.08.2017 - 18:58

Primăria Capitalei a început întocmirea studiilor de fezabilitate pentru accesarea de fonduri europene în vederea amenajării a 60 km de noi piste pentru biciclete, aprobate prin Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București – Ilfov. 

Asta în condiţiile în care nici cele existente nu sunt funcţionale, cu mici excep-ţii, cele mai multe fiind folosite pe post de parcări, chiar şi pe termen lung şi în mod regulat. De exemplu, pistele de biciclete din zona Hotelului Pullman de la Piaţa Presei sunt folosite pe post de parcare de corporatiştii care lucrează în clădirile de birouri din zonă.

În plus, Ministerul Me-diu-lui a alocat încă din 2014 suma de 10 milioane de euro pentru realizarea a 100 km de piste pentru biciclete, însă până acum banii nu au fost folosiți.

„Programul Operațional Regional -2014-2020 cu finalizare 2023, are o axă relevantă pentru transport în Regiunea de dezvoltare București-Ilfov: Axa Prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon are o alocare totală pentru București--Ilfov, de aproximativ 150 milioane de euro și va finanța dezvoltarea modurilor durabile de transport urban. Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București--Ilfov include propuneri detaliate de proiecte care să ducă la incurajarea utilizării bicicletei și, în prima etapă de înființare a rețelei utilitare pentru biciclete, pe termen scurt, vor fi dezvoltate 12 proiecte, care însumează aproximativ 60 km în zonele cele mai importante. A apărut Ghidul de Finanțare, iar proiectele pot fi depuse în perioada 20 septembrie 2017 – 20 martie 2018”, se arată întrun comunicat dat publicităţii de Primăria Capitalei. În etapa a doua, pe termen mediu, -municipalitatea susţine că vrea să dezvolte restul rețelei regionale de interconectare, de aproximativ 200 km infrastructură pentru biciclete. 

Promisiune pentru mai multe vouchere

Tot ieri, primarul general Gabriela Firea a anunţat că numărul voucherelor în valoare de 500 de lei cu care bucureştenii cu vârsta de peste 18 ani îşi pot cumpăra o bicicletă ar putea fi suplimentat. Iniţial, Primăria Capitalei preciza că vor fi acordate 5.000 de vouchere, iar în prima zi de depunere a solicitărilor pentru obţinerea acestora, când au fost procesate mii de cereri, a fost anunţată şi suspendarea programului.

”Voi propune suplimentarea acestui număr de 5.000 de vouchere pentru a acorda tuturor celor care s-au înscris, în jur de 30.000 de bucureşteni, vouchere pentru a-şi putea achiziţiona biciclete care pot să coste până la 500 de lei şi atunci se acoperă cu voucherul de la Primărie, sau peste 500 de lei, dar atunci fiecare trebuie să adauge suma dorită”, a spus Firea.

Pe 25 iulie, în prima zi a desfăşurării proiectului, mii de cetăţeni au depus solicitări la Centrul de Relaţii cu Publicul sau pe mail pentru obţinerea unui voucher. În aceste condiţii, Primăria a anunţat suspendarea proiectului, până când vor fi verificate toate cererile şi vor fi eliminate cele care nu corespund regulamentului programului „Biciclişti în Bucureşti” existând posibilitatea suplimentării numărului de vouchere. 

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...