11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialOlăritul renaște cu bani europeni

Olăritul renaște cu bani europeni

Comuna Luncavița este partener într-un proiect prin care va forma olari și împletitori de nuiele și papură.

Până la începutul anilor ’80, Luncavița a fost un puternic centru de olărit, printre cele mai mari din țară, alături de Târgu Lăpuș în Maramureș, Horezu în Vâlcea, sau Rădăuți în Suceava. Aluviunile aduse de Dunăre, de canalul Ciulineț în punctul „Ciup-Vărsătura” ofereau o frumusețe aparte ceramicii luncăvițene, de culori maronii – roșiatice, cu decoruri care stilizau flora și fauna locală. De altdel, încă din neolitic aceste teritorii au fost populate de meșteri olari, cultura Gumeltina „pornind roata” încă de acum peste 5.000 de ani în urmă.

”Apariția vaselor de porțelan și orientarea către alte meserii mai «la modă», a făcut ca olăritul să dispară relativ repede din Luncavița, astfel, la începutul anilor ’90 nu se mai practica acest meșteșug atât de frumos, iar fiii olarilor erau aproape toți vaporeni sau mecanici. Depărtarea de meșteșugul tradițional nu a priit însă, deoarece, dorindu-ne un modernism exagerat, am pierdut între timp și vapoarele și mecanica noilor Dacii 1300! Putem spune că am traversat o perioadă de «involuție» în dauna a ce ne-a caracterizat mii de ani. Abia mai târziu am descoperit că întreaga societate europeană, și nu numai, dorește să îmbrățișeze arta curată, ecologicul, originalul…”, a precizat Ștefan Ilie, primarul comunei Luncavița, ­într-un comunicat de presă.

Sentimentul că aici a existat ceva atât de frumos, a continuat să fie viu și începând din 2004 atât la primărie, cât și la școală a început să se adune un bogat inventar ceramic, iar dorința de a reînvia tradiția a început să crească. Acesta a precizat că s-a început cu împletiturile din papură, apoi s-a aplicat pentru programe europene și locale, iar apoi s-a ­îndreptat către olărit. Împreună cu Universitatea „Ovidius” din Constanța s-a reușit primul pas cu adevărat concret, obținându-se o finanțare prin POSDRU pentru proiectul „Model mește­șu­git de formare și ocupare în regiunea Sud-Est”.

Acesta are la bază un parteneriat între mai multe entități, printre care universitatea, Asociația Moara de Hârtie și Comuna Luncavița. Bugetul proiectului este de 2.171.106 lei, din care se vor finanța activități ce țin de ocuparea forței de muncă, deschideri afaceri, formare profesională, informare și consiliere.

Prin proiect vor fi instruite gratuit 340 de persoane pe calificări profesionale ca: recepționer, ospătar, antreprenor, expert comunicare, împletitor nuiele, împletitor papură, olărit tradițional etc. Pentru comuna Luncavița se va aloca un buget de 254.002 lei din care aceasta va înființa un centru dotat pentru olăritul tradițional (cuptor, unelte, materiale), va achiziționa o rulotă de prezentare a meșteșugurilor și a tradițiilor locale la evenimente și sărbători tradiționale, va organiza un ”târg meșteșugit”, dar va și forma peste 60 de persoane în meseria de meșteșugar popular. Proiectul a fost lansat oficial, vineri, la ­Universitatea Ovidius din Constanța.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă