13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialMARCA OPRESCU. Cel mai mare muzeu nocturn al comunismului din Europa

MARCA OPRESCU. Cel mai mare muzeu nocturn al comunismului din Europa

Primăria Capitalei a propus ca cele mai multe terase din Centrul Istoric să funcţioneze, între 15 martie şi 15 noiembrie, doar până la ora 22.00 şi să nu organizeze nunţi sau botezuri. Proiectul e în dezbatere publică până în 25 ianuarie, titrează Mediafax, care a intervievat mai mulţi patroni cu activităţi în turismul bucureştean despre oportunitatea acestei măsuri.

“Este ridicol că primăria hotărăşte unde să se facă nunţi. Mai rămâne să se ocupe şi de înmormântări”, a declarat pentru Mediafax poetul Mircea Dinescu, proprietarul unui restaurant din Centrul Istoric.

El a adăugat că închiderea teraselor la ora 22:00 aminteşte de Nicoale Ceauşescu: “Mai rămâne să avem şi televiziune parţial color şi suntem pe drumul cel bun”.

Şi Mugur Mihăescu, fostul component al grupului umoristic “Vacanţa Mare”, care deţine un pub în zonă, protestează vocal împotriva închiderii teraselor la ora 22:00: “Este o idioţenie fără margini. Centrul Vechi s-a dezvoltat tocmai prin viaţa de noapte. În această zonă nu sunt foarte mulţi locuitori pe care să îi deranjeze terasele, doar vreo 20 de familii. Asociaţia noastră se va opune acestei măsuri, iar de zilele Bucureştiului vom închide toate barurile”, a mai spus Mihaescu, care conduce Asociaţia Investitorilor din Centrul Istoric.

George Mărginean, proprietarul Karpaten Turism, cea mai mare agenţie din România specializată în incoming, spune că Centrul Vechi a devenit în ultimii ani noua atracţie turistică a Capitalei şi că aproximativ 8 din 10 turişti care vin în Bucureşti ajung şi în această zonă. Mărginean subliniază adevărata problemă de care ar trebui să se ocupe instituţia condusă de Sorin Oprescu: “După ce ne-am chinuit atâţia ani să facem Centrul Vechi cunoscut, acum îl închidem la ora 22:00, ca pe timpul lui Ceauşescu. Asta va afecta puternic turismul. Decât să închidă barurile la ora 22:00, mai bine primăria s-ar ocupa de hoţii de buzunare din Centrul Vechi”.

Alin Burcea, proprietarul agenţiei de turism Paralela 45, califică închiderea teraselor drept o prostie: “Eu cred că este o eroare, este o propunere făcută de vreun consilier, dar nu va trece. Brandul zonei respective este dat tocmai de terasele şi barurile deschise până târziu. Dacă le închidem ne întoarcem pe vremea lui Ceauşescu”.

“Centrul Vechi, o atracţie turistică importantă a Capitalei, trebuie să rămână deschis până la ultimul client, crede şi Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

“Închiderea teraselor la ora 22:00 ar avea efect negativ. Pe timp de noapte, Bucureştiul nu are ce să arate. Această zonă plină de baruri diferenţiază Bucureştiul de celalalte capitale europene. Dacă noi o închidem, rămânem cu nişte atracţii banale”, a mai spus el.

Excepţie de la această regulă vor face terasele de pe străzile din perimetrul delimitat de străzile Lipscani, Bulevardul I.C. Brătianu, Splaiul Independenţei şi Calea Victoriei, care vor putea funcţiona până la ora 24.00 în timpul săptămânii, în weekend programul putând fi extins până la ora 1.00.

Şi spectacolele live organizate pe terasele sezoniere se vor termina la ora 22.00, fiind interzisă organizarea evenimentelor festive private, printre care şi nunţi sau botezuri.

În ceea ce priveşte interdicţia organizării de nunţi, părerile sunt împărţite. Proprietarii de restaurante nu sunt de acord cu iniţiativa, în timp ce turoperatorii cred că nunţile organizate într-o zonă turistică deranjează turiştii şi trebuie interzise.

Potrivit documentului, terasele din Centrul Istoric pot fi realizate doar pe amplasamente avizate de Direcţia Generală Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei Capitalei, ascestea urmând să fie atribuite fără licitaţie publică, în ordinea cronologică a solicitărilor.

Regulamentul mai stabileşte faptul că, pe străzile fără trotuare, amplasarea teraselor se avizează şi cu condiţia păstrării, pe mijlocul străzi, a unei zone libere pentru circulaţie cu lăţimea minimă de patru metri, necesară intervenţiilor de urgenţă. În cazul în care configuraţia străzii nu permite acest lucru, amplasarea teraselor este interzisă.

Totodată, pe străzile cu trotuare, amplasarea teraselor de face numai pentru cele care au trotuare cu lăţimea minimă de trei metri, acestea urmând să fie avizate şi cu condiţia păstrării, pentru circulaţia pietonală în dreptul terasei, a unei zone libere cu lăţimea minimă de 1,5 metri.

Cei care încalcă aceste prevederi ar urma să fie sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei.

Cele mai citite

Curiozități despre Paștele Catolic: de la tradiții în Marea Britanie până la ouăle de ciocolată din Statele Unite.

Paștele catolic în 2024 se sărbătorește duminică, 31 martie. Iată 12 lucruri interesante despre Paștele Catolic: Fiecare copil din Marea Britanie primește în medie 8,8...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Imagini șocante cu soldații israelieni: se joacă cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Imaginile prezentate public şochează, pe fondul ofensivei israeliene pe care IDF o poartă din Gaza de câteva luni, ca răspuns la atacurile din 7...
Ultima oră
Pe aceeași temă