10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialGastronomia şi astronomia

Gastronomia şi astronomia

„România Liberă” şi www.clujtoday.ro au organizat, împreună cu Asociaţia Pelaghia,o inedită competiţie de gătit pentru jurnalişti.

Una dintre cele mai interesante competiţii culinare are loc, an de an, în zona Mărişel. Jurnaliştii care abordează subiecte din domeniul turismului sunt invitaţi să descopere pe cont propriu secretele Apusenilor, dar şi gastronomia locală. Anul acesta, Cupa Presei la Gătit a fost organizată de Asociaţia Pelaghia, de Consiliul Judeţean, de Primăria Mărişel, de „România Liberă” şi de www.clujtoday.ro. Jurnaliştii au avut ocazia să viziteze prima uzină electrică a Clujului, de la Someşu Rece construită în perioada austro-ungară. Transformată într-un mic muzeu cu circuit închis, uzina datează din anul 1904. În interiorul ei, vizitatorii pot vedea utilajele cu care apa se transforma în energie electrică, dar şi instalaţii construite de austrieci acum mai mult de un secol. Uzina electrică a supravieţuit celor două războaie mondiale, dar şi crizei economice din perioada 1929 – 1933, graţie managerilor ei. Unul dintre aceştia a fost amicul lui Iuliu Maniu Iuliu Haţieganu, fost ministru. Documentele vremii arată că Iuliu Haţieganu avea o indemnizaţie de conducere de 35.000 lei pe an, în 1935, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Uzinei Electrice. Naţionalizată după instalarea comunismului, uzina a fost trecută în conservare în anul 1970.

Expediţie cu căruţele

De la Someşu Rece, jurnaliştii au plecat spre Mărişel. Drumul până la Mărişel e plin de serpentine, dar localnicii spun că iarna niciodată nu au rămas înzăpeziţi. Aici, după degustarea licorii tradiţionale, numită de localnici „secărică”, a urmat o expediţie cu căruţe trase de cai. Jurnaliştii au ajuns la Ţâcla Gavrii, cel mai spectaculos defileu al Munţilor Apuseni. Zona, plină de stânci, ar urma să fie declarată rezervaţie naturală. Popasul la Ţâcla Gavrii a fost asezonat cu plăcinte cu brânză şi ceapă. „Numele l-a primit de la un localnic, Gavrea, care locuia în apropiere. Acum mai trăiesc aici urmaşii lui”, spune Viorel Pleşa, proprietarul cabanei Popasul Iancului.

Pârtii de schi

Localnicii trăiesc aici în principal din exploatarea lemnului, iar câteva din proiectele autorităţilor vin să sprijine regenerarea aurului verde. Proiectul lor presupune plantarea de puieţi în zonele unde au loc defrişări. Nu toţi acceptă însă că în acest loc se poate trăi din turism. Cu toate astea, Mărişelul a dat în funcţiune prima pârtie de schi şi are în proiect încă una. Când şi acest proiect se va finaliza, comuna va dispune de peste 3,5 km de pârtie de schi. Pârtiile din Mărişel, fac parte dealtfel, din programul „Superschi in Carpati”. Seara, le-a dat bătăi de cap jurnaliştilor clujeni prezenţi la Mărişel. Asta deoarece au trebuit să-şi demonstreze calităţile de bucătari fără să se afle propriu zis într-o bucătărie. Ei au concurat cu un meniu „inventat” pe moment, alcătuit din cartofi, ceapă, slănină şi brânză. Au mai avut la dispoziţie, fiecare echipă, lemnele de foc şi câte două surcele pentru frgărui. Ediţia din acest an a evenimentului a fost „patronată” de Vali Coman, realizatorul emisiunii „Savurează România cu Vali” difuzată la TVR. Acesta a sărbătorit un an de realizare a emisiunii şi a pregătit participanţilor o delicioasă ciorbă de ciuperci. Seara a continuat cu o vizită la Observatorul Astronomic Mărişel, care colaborează cu NASA şi NATO, iar programul zilei s-a incheiat cu balmoş şi gulaş, pregătite de localnici. 

Vor bucate tradiţionale

În Mărişel, s-a format o adevărată alianţă a proprietarilor de pensiuni. Este vorba de Popasul Iancului, Cabana Moţilor, Ulciorul şi Trei Brazi. Investitorii locali vor să promoveze un turism bazat pe gastronomia tradiţională, din care să nu lipsească brânza ori mezelurile fabricate de gospodine, ciupercile de pădure ori cartofii ecologici din Munţii Apuseni. Ei spun că aceasta este singura şansă de a se diferenţia de pensiunile care fac turism altundeva în Carpaţi.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...
Ultima oră
Pe aceeași temă