13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialFirea a retras finanțarea pentru controversatul monument dedicat centenarului: Monumentul Marii Uniri...

Firea a retras finanțarea pentru controversatul monument dedicat centenarului: Monumentul Marii Uniri de la 1918 trebuie să unească oamenii în jurul său și nu să îi dezbine

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a decis retragerea finanțării pentru monumentul „Marea Unire” și redirecționarea sumelor respective către alte obiective de investiții, informează Primăria Capitalei, potrivit Agerpres.

„Dat fiind faptul că monumentul de for public în cauză, pe care Comisia pentru Centenar a Municipiului București l-a propus pentru finanțare, este un proiect aprobat în anul 2007 și care nu va putea fi inaugurat până la data de 1 decembrie 2018, întrucât lucrarea se află încă pe circuitul de avizare, la Ministerul Culturii și la Primăria Sectorului 3, primarul general Gabriela Firea a dispus retragerea finanțării acestui proiect și redirecționarea sumelor respective către alte obiective de investiții", a anunțat PMB.

Gabriela Firea subliniază că valoarea unei opere de artă nu este „subiect de plebiscit", dar că un monument dedicat Marii Uniri de la 1918 trebuie să unească oamenii în jurul său și nu să îi dezbine.

„Chiar dacă valoarea unei opere de artă nu este subiect de plebiscit și avem destule exemple în lume de monumente care au fost acceptate de către opinia publică după zeci sau chiar sute de ani de la inaugurare, am considerat că un monument dedicat Marii Uniri de la 1918 trebuie să unească oamenii în jurul său și nu să îi dezbine. Sunt convinsă că maestrul Ioan Bolborea va înțelege situația și, de comun acord, vom regândi edificarea acestei lucrări, la un alt moment, pe un alt amplasament și, poate, la o altă scară. Le mulțumesc celor care au inițiat și s-au implicat în această dezbatere care, lăsând la o parte patimile politice, ne-a ajutat să luăm o decizie corectă", a precizat ea.

PMB reamintește că sculptorul Ioan Bolborea a câștigat, cu această lucrare, un concurs de soluții organizat în 2007 de Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic din București, în urma solicitărilor venite din partea Asociațiilor de Veterani de Război, care doreau amplasarea în Capitală a unui monument dedicat Marii Uniri.

„Singura cheltuială făcută de municipalitate în legătură cu acest proiect a fost alocarea sumei de 30.000 de euro, în 2007, pentru realizarea machetei la scara 1:10 a monumentului. În urma includerii acestei lucrări pe lista monumentelor propuse pentru finanțare de către Comisia pentru Centenar a Municipiului București, în bugetul pe 2017 a fost alocată suma de 6,5 milioane lei pentru Etapa I. Valoarea totală a monumentului ar fi fost de 42.894.360 lei, la care se adaugă TVA", a precizat Primăria Capitalei.

Cele mai citite

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...

Un rapper iranian a fost condamnat la moarte

Rapper-ul iranian Toomaj Salehi a fost condamnat la moarte astăzi, 24 aprilie 2024. Starul este acuzat că are legătură cu tulburările din Iran din...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...
Ultima oră
Pe aceeași temă