14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialEmerson, investiţie record în Oradea

Emerson, investiţie record în Oradea

Autorităţile locale din Oradea au dat lovitura în aceste zile, după ce au reuşit să convingă reprezentanţii concernului american Emerson să efectueze cea mai mare investiţie în oraşul bihorean din ultimii 20 de ani. Astfel, în Parcul Industrial Euro Business va fi ridicat un centru de producţie şi servicii ce va necesita o investiţie de 50 de milioane de euro, iar acest lucru presupune şi crearea, automat, a aproximativ 1.500 de locuri de muncă în viitor.

“Pe terenul de 14 hectare din incinta parcului industrial Euro Business Park Oradea, compania Emerson va începe în primele luni ale anului 2013 construcţia primei hale de producţie, cu o suprafaţă iniţială de 20.000 metri pătraţi, urmând ca la sfârşitul anului să demareze lucrările la o clădire de birouri de aproximativ 7.000 metri pătraţi, destinată activităţii de inginerie şi suport”, a declarat directorul general al Emerson România, Călin Banciu.

În România, de şase ani

Compania, care îşi are sediul principal în Ferguson, statul american Missouri, a intrat pe piaţa românească în 2006, atunci când a construit un complex industrial în Parcul Industrial Tetarom II din Cluj-Napoca, acolo unde se pregăteşte, acum, pentru extinderea ei. Emerson este lider mondial în proiectarea şi furnizarea de tehnologie şi servicii de inginerie pe pieţele industriale, comerciale şi de consum.  

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă