16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDe ce nu este reabilitat Cazinoul din Constanța

De ce nu este reabilitat Cazinoul din Constanța

Cazinoul din Constanța este o ruină, deși banii pentru reabilitarea sa există și sunt puși de-o parte de aproape trei ani. Nu pot fi însă folosiți, pentru că licitația a fost contestată în mai multe rânduri. S-a ajuns, așa cum se spune în filme, la dubla a treia. Și această a treia licitație a fost contestată, ca și celelalte. Culmea, protagonistă este o societate comercială din Constanța. „La Cazinou suntem la a treia licitaţie contestată. În luna martie a fost declarat un câştigător, iar restul participanţilor au fost descalificaţi. Au fost contestaţii. Unul dintre aceşti contestatari a contestat faptul că a fost descalificat, i s-a respins contestaţia. A mers mai departe la CNSC, i s-a respins contestaţia, a mers la instanţă, instanţa de fond i-a respins contestaţia. A mers în apel, instanţa de apel i-a respins contestaţia, iată că el a fost descalificat cu hotărâre de instanţă nu doar cu decizie”, a afirmat primarul. Primarul a mai afirmat că această firmă a cerut oferta câştigătorului pentru că are dreptul acest drept conform legii, contestând faptul că oferta câştigătorului nu este conformă. „Li s-a respins contestaţia, s-au adresat CNSC, li s-a respins contestaţia, au mers la instanţă, instanţa de fond le-a respins contestaţia. În luna august, fac o menţiune pentru că ştiţi că nu îmi place să mă pronunţ asupra hotărârilor de instanţă, un complet de vacanţă i-a dat dreptate. Vreau doar să aduc în atenţia că documentaţia unui singur ofertant depăşeşte ca volum jumătate de dubiţă, ori nu ştiu dacă un complet de vacanţă a avut toate informaţiile necesare sau răgazul necesar astfel încât să se pronunţe în deplină cunoştinţă de cauză”, a precizat Decebal Făgădău.

Aberații legislative

El a mai afirmat că CNI a comunicat firmelor participante la licitație faptul că trebuie să pună în aplicare hotărârea instanţei, anulându-se procedura şi urmând să se reia evaluarea ofertelor, dar şi această comunicare a fost contestată. „S-a comunicat undeva spre finele lunii septembrie, după care au pus în aplicare ce scria în hotărârea de instanţă, adică se anulează procedura şi se reia evaluarea ofertelor. Pe cale de consecinţă, cei de la Compania Naţională de Investiţii au trimis decizii de anulare a rezultatului procedurii către toţi participanţii la licitaţie şi de asemenea de reluare a procesului de evaluare, ori inclusiv această comunicare a fost contestată. Eu, dacă nu pun în aplicare o hotărâre de instanţă, a doua zi mă pot trezi subiectul unei plângeri penale şi nu înţeleg de ce o hotărâre de instanţă pusă în aplicare mai are posibilitatea de a fi contestată”, a precizat primarul, menţionând că această comunicare a fost contestată de firma care câştigase licitaţia, dar şi de societatea care a început acest şir de contestaţii.

E nevoie de o modificare legislativă

Decebal Făgădău susţine că este nevoie de o modificare legislativă în domeniul achiziţiilor publice, precizând că un asemenea proiect, aparţinând ANAP, se află în dezbatere. „Agenţia Naţională a Achiziţiilor Publice (ANAP) are în momentul de faţă, în dezbatere un proiect de modificare a legii achiziţiilor publice, dar prima etapă de dezbatere este cu cei de la Comisia Europeană pentru că ştiţi foarte bine că trebuie să o iei de sus în jos. Tare mi-e teamă că această dezbatere ne duce pe noi la o realitate tristă, un contestatar, operator economic, are mai multe drepturi decât are Cazinoul nostru, iar noi stăm de doi ani şi jumătate, ne uităm la bani, s-a schimbat TVA-ul de trei ori cred că de atunci, avem banii, avem proiectul, am organizat licitaţia”, a mai spus Decebal Făgădău. Pentru reabilitarea Cazinoului Constanţa a fost alocată suma de aproximativ 37 de milioane de lei.

Tată și fiu

Firma care a contestat licitația este Euromateria SRL. Aceasta a participat în asociere, la mai multe proiecte, cu o altă societate, Rico SRL. Rico SRL apare, în 2009, la Registrul Comerțului, ca asociat la Euromateria, cu 60% din acțiuni. Mai mult, reprezentantul Euromateria, Gheorghe Răzvan Mihai, este fiului reprezentantului Rico, Gheorghe Marcel Cornel. Euromateria a contestat și licitațiile la construcția unei săli polivalente și la reabilitarea parcului arheologic. Prima licitația a fost decomandată anulată, în al doilea caz banii europeni au fost pierduți și proiectul se realizează cu fonduri de la bugetul local.

Bani de la colegii din PSD

La începutul anului, Euromateria a câștigat o licitație pentru construirea unui complex sportiv în localitate Cumpăna, condusă de Mariana Gâju, PSD, colega de partid a primarului din Constanța. Recent, primăria de aici a mai acordat trei contrate, prin atribuire directă, acestei firme, în valoare totală de 435.205 lei, cu TVA. Am încercat să îi contactăm pe reprezentanții Euromateria, dar numărul de telefon pe care îl au afișat la Registrul Comerțului nu este funcțional și nici adresă de email nu au.

Cele mai citite

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...
Ultima oră
Pe aceeași temă