13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialDe ce joacă liceenii oină

De ce joacă liceenii oină

Elevii Colegiului Tehnic Energetic din Constanţa practică oina din pasiune şi consideră că jocul ar trebui promovat mai bine.

Colegiul Tehnic Energetic Constanţa se mândreşte cu rezultatele sportive ale elevilor săi. „Suntem una dintre puţinele unităţi şcolare care participăm la revenirea oinei acolo unde i-a fost locul. Liceul nostru vrea să ajute la promovarea oinei în România, mai ales că este un sport tradiţional”, ne-a spus antrenorul premianţilor, Mircea Neagu, profesor de educaţie fizică şi sport la Colegiul Tehnic Energetic.

„Îmi place jocul de oină. E un sport de echipă. Ar trebui să fie promovat mai bine pentru că ar avea succes”, a precizat -Eduard Constantin Zmeu, elev în clasa a XI-a, căpitanul echipei de oină. „Este un joc frumos, din clasa a IX-a îl practic. La Cupa Academicus ne-am mobilizat foarte bine. Este uşor dacă ai pricepere, dacă îl ştii. Pentru mine, oina este pe locul al -doilea în topul sporturilor preferate”, a completat Ştefan, elev în clasa a XI-a.

Sportivii de la Energetic se mândresc şi cu un loc III pe ţară la tenis de masă, prin Andreea Măcinică, şi un loc V, la nivel naţional, datorită echipei de rugby. În 2009, patru echipe de elevi de la Colegiul Tehnic Energetic au participat, alături de elevi din Germania, Moldova şi Rusia, la primul Festival internaţional al sportului cu mingea mică, organizat de Federaţia Română de Oină, la Techirghiol. Cinci ani la rând elevii acestui colegiu au câştigat Cupa Academicus, râvnită de mai toţi şcolarii constănţeni. Adolescenţii se pregătesc cu conştiinciozitate la atletism, nataţie, oină, rugby şi tenis de masă.

Ore de antrenamente

Elevii se pregătesc după ore, de asemenea sâmbăta şi duminica, în sala de sport a şcolii, la bazinul de înot şi pe terenul de la Palatul Copiilor, precum şi în cadrul Bazei sportive a Poliţiei de Frontieră. Foarte mulţi abolvenţi ai acestui colegiu sunt acum studenţi la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.

Strămoşul baseball-ului

„Oina este un joc sportiv tradiţional românesc practicat continuu cel puţin din secolul al 14-lea, conform cronicilor şi hrisoavelor timpului, fiind menţionat prima dată documentar la 1364, în timpul domniei lui Vlaicu Vodă. Oina este un joc sportiv practicat în aer liber, pe un teren dreptunghiular, preferabil acoperit cu iarbă, între două echipe de câte 11 jucători. -Jocul solicită calităţi sportive complexe. Oina stă la baza baseball-ului, fiind împrumutat încă din perioada în care nu evoluase îndeajuns, comparativ perioadei contemporane în care oina -reprezintă un joc extrem de complex”. (Sursa: Wikipedia)

Cele mai citite

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă