Constanta, tinta preferata a falsificatorilor de carduri

de Florin Cical , 14 aprilie 2006
Constanta a fost asediata de falsificatorii de carduri. Autorii sunt incurajati de sumele mari de bani pe care le pot obtine rapid si pedepsele blande date de justitie. In primele luni ale acestui an politistii au retinut de doua ori mai multi infractori fata de intreaga perioada a anului trecut. Prejudiciile au fost estimate la cateva miliarde de lei vechi.Seful Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Constanta, inspector principal Aurelian Pavel, a declarat ca de la inceputul anului, mai exact in primele trei luni, au fost retinute nu mai putin de 18 persoane in flagrant, in fata ATM-urilor bancilor constantene. Cresterea brusca a acestui gen de infractiuni a tras un semnal de alarma in randul autoritatilor, mai ales ca, raportat la intreg anul 2005, au fost retinute pana in prezent de doua ori mai multe persoane. Politistii spun ca, indirect, o mare parte din vina o poarta justitia. Conform legii, ei risca o pedeapsa cu inchisoarea de la 3 la 12 ani. Practica arata insa ca ei nu vor sta nici macar o zi dupa gratii. Cele mai aspre pedepse date in aceste dosare au fost doar de un an si jumatate cu suspendare. Profilul acestor bande organizate este foarte simplu. De cele mai multe ori insa anchetele procurorilor se opresc doar asupra "sagetilor", adica cei care sunt prinsi in fata bancomatelor. In realitate, gruparea este mult mai mare. Astfel, in timp ce o persoana se ocupa de producerea efectiva a cardurilor, alti membri au datoria de a face rost de identitati si PIN-uri de carduri valabile. De cele mai multe ori nici cel care verifica instrumentele de plata electronice contrafacute nu este lasat singur. La o distanta de siguranta, el este supravegheat de doi sau trei colegi de breasla care monitorizeaza si asigura paza acestuia.

Bancile - victime sigure

Rapoartele de analiza intocmite in cazul acestor infractiuni au scos in evidenta ca tintele preferate sunt bancile din SUA si Japonia. Oamenii legii spun ca ele au fost alese nu din cauza lipsei de securitate, ci pentru simplu fapt ca sunt foarte puternice din punct de vedere economic, iar efortul este mult mai repede rasplatit. Prin intermediul internetului sau al dealerilor locali, tinerii afaceristi cumpara contra unei sume care nu depaseste de cele mai multe ori cateva milioane de lei imaginea a zeci de conturi. Cea de-a doua investitie a gruparii este un aparat de rescris banda electronica a cardurilor. Printr-un click acesta poate fi cumparat legal de pe pietele electronice. Din practica, anchetatorii spun ca in randul gruparilor exista supraveghetori si chiar si recuperatori. Menirea lor este ca "sagetile" sa nu ii pacaleasca, iar in momentul in care ajung pe mana politistilor sa nu dezvaluie amanunte importante. Seful Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate a mentionat ca aceste infractiuni sunt comise cu predilectie de tineri si de minori care, de cele mai multe ori, sunt specialisti in programare informatica.

Filiera tulceana

Prima grupare complet anihilata anul acesta a fost facuta la Tulcea. Sase tineri, printre care unul in varsta de 17 ani, au extras in doar cateva luni aproape 800 de milioane de lei vechi. Prinderea retelei a venit dupa doua luni de supraveghere atenta a politistilor de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate. Primele retineri au fost facute la data de 23 martie. George Racautanu, de 21 de ani, Adrian Ignat, de 19 ani, si Cristian Pelivan, de 18 ani, au fost prinsi in timp ce sustrageau bani dintr-un bancomat cu carduri false. Asupra lor au fost gasite 18 carduri numerotate si o lista cu coduri PIN. In scurt timp au fost depistati si ceilalti membri ai retelei, Stefan Florin Avramoaica, Kiraly Lorand, ambii de 19 ani, si un elev de 17 ani. In timpul perchezitiilor domiciliare a fost gasita o adevarata fabrica de prelucrat carduri. Astfel, au fost ridicate in vederea analizarii cinci unitati centrale de calculator, un modem de conectare la internet, doua dispozitive de citit si inscriptionat carduri MSR-206, 28 de carti de credit blank si suporti magnetici de inregistrare si stocare a datelor informatice.

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design