Constanța, „Betleemul neamului creștin românesc“

de Cristian Hagi , 22 august 2017 - stire actualizata la ora 19:10, 22 august 2017
Constanța, „Betleemul neamului creștin românesc“

Consilierii locali din Constanța vor vota vineri transmiterea dreptului de folosință gratuită a două terenuri pentru Arhiepiscopia Tomisului. Aceasta va construi două noi biserici în oraș. Este vorba despre un teren de 300 metri pătrați, situat chiar la intrare în Mamaia, unde se va construi Capela Tinerilor, care va purta hramul „Buna Vestire și Sf. Cuv. Maria Egipteanca“, și un teren de 1.109 metri pătrați, în zona Șoseaua Mangaliei, unde se va construi o biserică purtând hramul „Sfânta Muceniță Filofteea“.

A doua încercare

Este a doua oară când primarul PSD Decebal Făgădău introduce un proiect de hotărâre prin care se propune alocarea terenului de la intrarea în stațiunea Mamaia. A mai încercat în noiembrie 2016, dar consilierii locali liberali s-au opus. Pentru că era vorba despre un proiect de patrimoniu și pentru că PSD și PMP nu au majoritatea necesară, proiectul a picat. Fostul președinte al organizației municipale a liberalilor, senatorul Vergil Chițac, declara că, în 2001, în municipiul Constanţa erau 20 de biserici, iar acum, 15 ani mai târziu, sunt 60. „Nu pot să nu remarc abun-denţa de biserici construite în Constanţa din 2001 încoace. S-a triplat numărul lor. De exemplu, în parcul de la Casa de Cultură sunt două biserici. Eu cred că Arhiepiscopia s-a obişnuit să meargă pe contrasens. Ori nu-i interesează, ori s-au obişnuit cu asta“, declara Vergil Chițac.

Referitor la terenul de la intrarea în Mamaia, acesta preciza că, în 2014, acelaşi teren a mai fost atribuit Arhiepiscopiei, care deja a turnat fundaţia şi un altar improvizat fără autorizaţie de construcţie. Atunci, în replică, primarul PSD Decebal Făgădău afirma că „Arhiepiscopia a promis că biserica va avea și o menire civică. A propus ca demisolul să fie un centru medical destinat persoanelor nevoiașe. Eu știu că sub mandatul meu nu voi demola nicio biserică, voi milita ca toate să funcționeze, toate să aibă aprobările legale, și chiar dacă așa au fost vremurile, în care unii au luat-o înainte și s-au apucat de construit, nu au făcut-o pentru interes personal și au făcut-o din menire civică“.

Biserici de lemn

Între timp, Consiliul Local Constanța a decis să meargă mai departe cu acordarea celor două terenuri. În ambele cazuri se vor construi biserici de lemn, „printr-un proiect integrat în arhitectura zonei unde este atribuit terenul“. Primul este la intrare în Mamaia, imediat după Satul de Vacanță; al doilea, în apropierea unui mall. Rămâne ca arhitectul orașului și consilierii -locali- să decidă dacă astfel de construcții se integrează în arhitectura zonei. În cazul terenului din Mamaia, unde funcționează temporar o capelă, se mai ridică problema locurilor de parcare. Terenul este amplasat într-o curbă și se află mult sub nivelul străzii. Practic, nu există niciun loc de parcare în prezent. În momentul când capela este folosită, cei care vin cu mașinile parchează fie pe trotuar, fie pe stradă, în curbă.

 

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design