8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialBucureşti: Parcul Drumul Taberei, modernizat cu 18 milioane de euro

Bucureşti: Parcul Drumul Taberei, modernizat cu 18 milioane de euro

Primarul Sectorului 6, Cristian Poteraş, a declarat recent pentru B365.ro că lucrările de amenajare a noului parc Drumul Taberei (fostul Moghioroş) ar putea demara în luna aprilie, acestea urmând să fie finalizate în toamna acestui an.

Contractul de finanţare a proiectului a fost semnat, în septembrie anul trecut, de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului de la acea vreme, Elena Udrea, colega de partid a lui Poteraş în PDL şi parlamentar ales în Colegiul 25 din Drumul Taberei.

Planurile administraţiei locale includ regenerarea a aproximativ 7 hectare de spaţii verzi din arealul total al parcului, construirea de trei spaţii de joacă pentru copii, diversificate pe grupe de vârstă, plus utilarea cu 320 de bănci şi 245 de coşuri de gunoi şi modernizarea a peste 25.000 mp de alei din interiorul parcului.

Parcul Drumul Taberei va fi dotat cu fântâni arteziene “tip Nufăr”, una cu 60 de jeturi de apă, locuri de joacă pentru copii, foişoare pentru practicarea mai multor jocuri de societate, catarg pentru arborarea drapelului ţării, terenuri de sport, un monument artistic din oţel inoxidabil “Pasărea măiastră”, pistă de carting, ambarcader şi debarcader pentru bărci cu vâsle şi o pasarelă pietonală metalică în arcadă.

Valoarea totală a investiţiei în reamenajarea parcului Drumul Taberei se ridică la aproximativ 18 milioane de euro, banii fiind asiguraţi, în cea mai mare parte, din fonduri europene.

În sumă este inclusă şi achiziţia a 13 camere de supraveghere video la care se adaugă 2.290 de metri de fibră optică pentru reducerea poluării vizuale.

Tot în parcul Drumul Taberei, primarul Poteraş intenţionează să amenajeze un grup statuar în valoare de 2,3 milioane de euro, lucru contestat de mai mulţi cetăţeni din Sectorul 6 din cauza preţului pe care l-au apreciat ca fiind prea mare.

Cele mai citite

Prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul Liviu Carmely și proiecția filmului „Povestea unui pierde-vară” la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român a organizat și găzduit, în data de 18 aprilie, prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul israelian de origine română Liviu...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă