11.3 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialArmata ar putea construi un pod metalic pentru traversarea Lacului Herăstrău, lângă...

Armata ar putea construi un pod metalic pentru traversarea Lacului Herăstrău, lângă actualul pod de cale ferată

Un pod jos metalic cu lungimea de zece metri ar putea fi instalat lângă actualul pod de cale ferată de pe linia București-Constanța, din zona Parcului Herăstrău, a anunțat marți Primăria Municipiului București.

Viitorul pod metalic poate fi construit după ce Ministerul Transporturilor va acorda avizul necesar.

"De la începutul lunii iunie, ALPAB a avut două întrevederi cu secretarul de stat și o întrevedere cu dl. ministru al Transporturilor, în urma cărora au fost stabilite etapele ce trebuie parcurse în vederea obținerii avizului MT/CFR. La toate cele trei întâlniri au participat reprezentanți ai SNCFR și ai Autorității Navele Române", a anunțat marți Primăria Capitalei.

În urma discuțiilor de la Ministerul Transporturilor, ALPAB a solicitat Ministerului Apărării Naționale o ofertă tehnică pentru realizarea unui pod jos metalic cu lungimea de zece metri, care va fi amplasat lângă podul de cale ferată din zona Parcului Herăstrău.

"Totodată, au avut loc trei întâlniri cu secretarul de stat de la Ministerul Apărării Naționale în urma cărora a fost primită o oferta tehnică, iar în baza acesteia Direcția de Urbanism a demarat întocmirea documentației care va fi depusă la Ministerul Transporturilor în vederea obținerii avizului MT/CFR. De asemenea, ALPAB a obținut de la Autoritatea Navală Română avizul favorabil din punctul de vedere al siguranței navigației privind amplasarea acestui pod, cât și avizul de amplasare pentru pod pietonal traversare 'Lac Herăstrău/Zona Cale Ferată' emis de către arhitectul șef al Municipiului București", a precizat Primăria Capitalei.

Comunicatul PMB a fost transmis în contextul în care USR Sector 1 a solicitat, marți, demisia directorului general al ALPAB, întrucât "situația traversării lacului din Parcul Herăstrău în zona Podului CFR continuă să fie tratată cu indiferență de autorități".

"În data de 16.06.2017, un deputat USR a fost la fața locului și, împreună cu reprezentanții ALPAB, a identificat câteva soluții posibile, aducându-i-se la cunoștință în mod periodic stadiul demersurilor de la inițiere și până în prezent, ultima data, vineri, 07.07.2017", se mai arată în comunicatul PMB.

USR Sector 1 a atras atenția autorităților competente asupra pericolelor care există în absența unei soluții pietonale care să asigure legătura între cele două maluri ale lacului din Herăstrău.

"Din nefericire, anul acesta s-au întâmplat două accidente tragice înainte ca autoritățile să întreprindă vreo acțiune. După ultimul accident din 11 iunie, autoritățile (ALPAB/PMB) au decis la o săptămână să interzică accesul pietonilor în zona podului, fără o avertizare prealabilă, astfel încât în plină perioadă estivală trecătorii s-au văzut obligați să facă cale întoarsă pentru a ajunge pe malul celălalt. Cu ocazia unei întâlniri în data de 12 iunie, la care au participat consilieri și parlamentari USR, directorul tehnic al ALPAB, domnul Mihai Săndulescu, a promis că în 'trei săptămâni' va fi inaugurat în această zonă un pod de pontoane care va fi o soluție temporară până la construirea unei pasarele pietonale între cele două maluri", a precizat USR.

Conform aceleiași surse, s-au scurs patru săptămâni din acel moment "și pe teren nu s-a schimbat nimic: panourile continuă să anunțe pe una din aleile principale de pe mal că acolo se sfârșește Parcul Herăstrău, iar accesul către pod este blocat cu traverse de beton care sunt escaladate de către cei care doresc să traverseze, crescând și mai mult pericolul accidentelor".

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Bulgaria: Captură de heroină de aproape 8,5 milioane euro într-un camion ce venea din Iran către Europa de Vest

Heroina era ascunsă în 618 pachete în interiorul celor 156 de saltele de dormit declarate oficial şi transportate în camion. Oficialii au evaluat captura...

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

SUA va prelungi un program de supraveghere electronică și telefonică în străinătate

Senatul SUA a aprobat sâmbătă prelungirea unui program de supraveghere electronică şi telefonică în străinătate, utilizat pe scară largă de serviciile de informaţii americane,...
Ultima oră
Pe aceeași temă