12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialAmbasada americană a premiat o cooperativă agricolă din Cluj

Ambasada americană a premiat o cooperativă agricolă din Cluj

cooperativă agricolă din Cluj a fost declarată Antreprenorul Lunii Martie de către reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București.

Este vorba de o cooperativă formată din 16 fermieri și intitulată Lunca Someșului Mic. Fermierii clujeni au ajuns în situația în care livrează produse vegetale, în special legume, pentru marile lanțuri comerciale din Transilvania și din Moldova. Cooperativa Lunca Someșului Mic este membră a clusterului AgroTransilvania, care promovează modelele de bune practici din agricultură.

Președintele cooperativei, Sorin Pop, a primit diploma de Antreprenor al Lunii Martie din partea însărcinatului cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite la București, Dean Thompson, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Fundației Civitas. Aceasta este o organizație implicată în viața socială a Clujului încă din anul 1992, iar inițiativa grupării fermierilor într-o astfel de cooperativă a fost susținută puternic de activiștii Fundației Civitas. Dean Thompson a declarat că este mulțumit de modul în care programul Ambasadei SUA a fost receptat de mediul de afaceri.

“Spiritul antreprenorial merită să fie încurajat și susținut. A face afaceri nu este un privilegiu, ci o posibilitate deschisă tuturor“, a spus Dean Thompson. La rândul lor, reprezentanții cooperativei clujene spun că experimentul lor a fost unul de succes și îi îndeamnă și pe alți fermieri să le urmeze exemplul și să se unească. “La început a fost greu, ne-am mai și certat între noi, însă acum ne dăm seama că a meritat efortul. Nu mai udăm culturile cu furtun de hidrant, ci avem sistem de irigații. Nu mai plantăm cu mâna, ci avem mașină de plantat. Este mare diferență atunci când ai de plantat un hectar și trebuie să pui legumele cu mâna sau atunci când o faci cu mașina“, a spus una dintre fondatoarele cooperativei, Maria Moldovan.

La rândul său, Sorin Pop a declarat că unul dintre obiectivele cooperativei este acela de a deschide un magazin propriu. Directorul clusterului AgroTransilvania, Felix Arion, spune că modelul furnizat de cei 16 fermieri trebuie încurajat, iar asocierea fermierilor reprezintă cheia succesului în acest tip de agricultură.   

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă