24.1 C
București
miercuri, 25 septembrie 2024
AcasăSportSulfina Barbu cere ca legea etnobotanicelor să fie adoptată cât mai repede

Sulfina Barbu cere ca legea etnobotanicelor să fie adoptată cât mai repede

Preşedinta Organizaţiei de Femei a Partidului Democrat Liberal (PDL), deputatul Sulfina Barbu, ridicat încă o dată, astăzi, la Sfâtu Gheorghe, problema etnobotanicelor care ar reprezenta „o problemă de siguranţă naţională”, potrivit Agerpres. Sulfina Barbu a cerut cu această ocazie ca proiectul de lege prin care se reglementează vânzarea acestora să fie adoptat în actuala sesiune parlamentară.

Sulfina Barbu a arătat că, potrivit statisticilor, în România sunt peste 200.000 de persoane care au consumat cel puţin o dată substanţe cu efect halucinogen, iar vârsta consumatorilor a coborât până la nivelul şcolii generale, prin urmare acestea reprezintă un pericol nu numai pentru tânăra generaţie, ci pentru viitorul societăţii româneşti.

Proiectul de lege invocat prevede, printre altele, interzicerea comerţului electronic cu produsele etnobotanice şi instituirea unor modalităţi de control instituţional asupra activităţilor care au ca obiect plantele, substanţele şi preparatele stupefiante, halucinogene, euforice, psihotrope şi derivaţii acestora.

De asemenea, introduce amenzi drastice pentru cei care încalcă prevederile legii, vânzarea on-line, spre exemplu, fiind sancţionată cu sume cuprinse între 20.000 şi 100.000 de lei.

Sulfina Barbu s-a aflat sâmbătă la Sfântu Gheorghe în calitate de invitat la alegerile interne din cadrul organizaţiei judeţene de femei, în urma cărora Angela Negoiţă, singurul candidat, a rămas în continuare la conducerea formaţiunii.

Cele mai citite

Organizarea eficientă a uneltelor în magazia de grădină: Sfaturi și trucuri pentru un spațiu ordonat 

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Rareș Bogdan îl acuză pe Ciolacu că minte

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL, a lansat un nou atac la adresa lui Marcel Ciolacu pe care îl acuză că minte. Mai mult, liberalul avertizează...

Julian Assange va fi audiat în Consiliul Europei cu privire la detenția și condamnarea sa

În data de 1 octombrie 2024, Julian Assange, fondatorul platformei Wikileaks, va participa la o audiere parlamentară organizată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei...
Ultima oră
Pe aceeași temă