29.2 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăSportLiberalii - amuzati, democratii - dezamagiti

Liberalii – amuzati, democratii – dezamagiti

Pamfletul prezentat de Mircea Dinescu la intrunirea liberalilor de la Timisoara dedicata „reformei morale” a avut darul de a incinge spiritele in Alianta.
Aflat la Targu Mures, unde sambata a avut loc o intrunire a democratilor din localitate, liderul PD Emil Boc a comentat: „Sunt dezamagit de comportamentul din ultima vreme al PNL. Nu a fost manifestare importanta a lor unde mesajele sa nu fie anti-Basescu si anti-PD, in loc de mesaje care sa ajute realizarea unei integrari de succes in Uniunea Europeana”. Mai ales ca „fara Basescu, PNL era in opozitie. Faptul ca acest pamflet jignitor la adresa presedintelui Basescu a fost aplaudat si sustinut la scena deschisa de liderii PNL nu credem ca a fost un accident, ci o actiune regizata”, a spus Boc. El este nemultumit de „actiunea duplicitara a colegilor din PNL”, care oficial fac apel la unitate, in timp ce „pe la spate” ii critica si jignesc pe democrati. Vicepresedintele PD Ioan Oltean a dat si el o replica potrivit careia „Traian Basescu a facut ca astazi Calin Popescu-Tariceanu sa calareasca un guvern, si nu o motocicleta”.
Semnificativ pentru raporturile din coalitia majoritara este si faptul ca reprezentantii PNL si UDMR nu au onorat invitatia de a participa la conferinta PD Mures, la invitatia PD neraspunzand decat PSD, PNG, PRM si PC.
Pamfletul lui Dinescu a fost comentat si de fostul consilier prezidential Elena Udrea: „Sincer, nu l-am vazut, dar am auzit toate comentariile. Mie imi spune, imi arata un fel de neputinta politica. Daca asa intelege PNL sa faca parteneriatul cu PD in cadrul Aliantei, atunci nu face decat sa confirme ce am spus eu intotdeauna despre o parte a PNL”, a declarat Udrea. „Un om platit de Patriciu nu stiu cata incredere poate sa-mi inspire mie si celor care stiu exact pe ce se bazeaza atitudinea dansului”, spune Udrea.

Noi replici ale lui Dinescu nu se lasa asteptate

Intr-o traditie deja consacrata, replicile au generat alte replici si o escaladare a tonului. Mircea Dinescu a raspuns: „Astia au gandire de mafioti, daca critici pe cineva, inseamna ca esti platit. Pe vremea comunismului, cand il criticam pe Ceausescu, eram platit de KGB. Acum, daca il injur pe Basescu, sunt platit de Patriciu. Astia au gandire de mafioti, si Udrea, si Basescu”.
Dupa care Dinescu a reamintit din nou ca l-a sprijinit pe Traian Basescu in campania electorala din 2004 fara sa fie platit. „Basescu de ce nu m-a platit? I-am facut campanie pe gratis, am crezut in el. Basescu nu m-a platit. Mi-a trimis doua inghetate. Atunci cand ii faceam campanie lui Basescu, nu ma platea nimeni?”, a adaugat Mircea Dinescu.

Dinescu il acuza pe Basescu ca l-ar fi injurat pe Plesu

Mai mult, Mircea Dinescu a lansat si o acuzatie in premiera la adresa sefului statului. El a sustinut ca Andrei Plesu ar fi demisionat din functia de consilier prezidential pentru politica externa pentru ca „Traian Basescu l-a injurat, intr-o noapte de ebrietate”. „Eu m-am suparat definitiv pe Basescu atunci cand a plecat Plesu. Iar Plesu a plecat dupa ce Basescu l-a injurat, intr-o noapte de ebrietate”, a afirmat Dinescu. Pe de alta parte, Dinescu s-a justificat: „Eu am un parteneriat cu Patriciu la un ziar. Nu am nevoie sa ma plateasca Dinu Patriciu ca sa scriu ce cred eu. Ma plateste "Gandul". Eu acolo imi public materialele politice. Ma platesc singur, pentru ca sunt patron la ziar”.

Autovictimizare

La randul sau, liderul grupului PNL din Camera, Crin Antonescu, a tinut sa dea si el o replica PD. El a marturisit ca nu intelege nemultumirea PD deoarece „rasul este liber in Romania, altfel ar trebui sa emigram cu totii in Congo”. Dupa care, intr-o declaratie acordata Mediafax, Antonescu a declarat ca ar fi posibila o schimbare din functie a premierului Calin Popescu Tariceanu cu concursul PD si al presedintelui Traian Basescu, in aceasta ipoteza scopul principal fiind, in opinia sa, o schimbare a liniei politice a PNL. Potrivit deputatului liberal, intr-o astfel de ipoteza scopul principal pentru Traian Basescu, de fapt, ar fi o reorientare a PNL, daca se poate a conducerii partidului intr-una care sa fie convenabila presedintelui, care eventual sa reia tema fuziunii cu PD

Orban: „Sper ca Basescu sa fie ultimul presedinte comunist”

Seria replicilor a continuat si duminica, cu prilejul unei reuniuni a tinerilor liberali bucuresteni. In replica la declaratiile lui Ioan Oltean, presedintele PNL Bucuresti, Ludovic Orban a comentat: „Daca nu exista PNL, Basescu era in locul lui Nastase sa dea cu subsemnatul pentru casa din Mihaileanu”. Ê
Totodata, Orban a afirmat ca a urmarit cu „oarecare stupefactie” faptul ca PNL si liderii acestui partid au fost acuzati ca „au indraznit sa rada” la discursul lui Mircea Dinescu de la Timisoara. „Umorul este sinonim cu inteligenta. Cine isi pierde simtul umorului risca sa-si piarda si inteligenta, iar daca isi pierde inteligenta risca sa-si piarda si ratiunea, si bunul-simt. Prefer pentru PNL sa rada si sa aplaude discursurile lui Mircea Dinescu, Stelian Tanase si ale altor intelectuali de marca decat sa manance seminte la meciuri sau sa petreaca nopti la sprit cu Gigi Becali sau cu alte personaje de o asemenea talie”, a mai spus liderul PNL Bucuresti. Urmarea „a curs” firesc: „Sper ca in anul 2009 sa putem sa dam Romaniei primul presedinte necomunist si sper ca Traian Basescu sa fie ultimul presedinte comunist al Romaniei”.

Se pregateste PNL de opozitie?

Ludovic Orban a apreciat ca liberalii trebuie sa fie oricand pregatiti pentru o conjunctura defavorabila, care sa duca la caderea actualului Guvern si la o eventuala rupere a Aliantei si a coalitiei. In eventualitatea in care actualul guvern Tariceanu ar cadea, eventual in urma unei motiuni de cenzura, Ludovic Orban considera ca PNL ar trebui sa ramana in opozitie. „Traian Basescu nu poate sa doarma linistit noaptea atat timp cat presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, este prim-ministru al Guvernului”, a adaugat Orban. In schimb, potrivit lui Orban, exista deja semnale clare ca unii dintre reprezentantii PD nu ezita sa faca intelegeri cu PSD, el dand ca exemple in acest sens cazurile viceprimarului sectorului 2, cand PD a votat cu PSD, cel al CNSAS sau al cedarii de PD catre PSD a functiei de Avocat al Poporului. La randul sau, liderul deputatilor PNL, Crin Antonescu, nu a lasat fara raspuns criticile democratilor. El a spus ca nu stie cat va mai dura „mezalianta” dintre PNL si PD. El i-a sfatuit pe tinerii liberali sa nu ia modelul unor politicieni precum Emil Boc, pe care l-a caracterizat drept „o caricatura” de utecist. Crin Antonescu spune ca „nu este important ce spune Traian Basescu in 2009 mandatul acestuia se va incheia”.
Deputatul liberal Mona Musca, aflata la Brasov, a afirmat ca Mircea Dinescu poate sa spuna orice, este scriitor, insa reactia liberalilor la pamfletul acestuia la adresa lui Basescu trebuia sa fie alta, avand in vedere ca de-abia cu cateva clipe inainte vorbeau de unitate.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Rareș Bogdan avertizează asupra unui dezastru economic cauzat de politica PSD și a lui Marcel Ciolacu

Rareş Bogdan a lansat miercuri seară un atac la adresa premierului Marcel Ciolacu și a liderilor PSD pe care îi acuză de faptul că...

Năstase patru golfuri – Academia Catavencu

Deja de mult faimosul Adrian Năstase, care, așadar, nu mai are nevoie de prezentare, îl sfătuiește pe Klaus Werner Johannis „să scrie, singur,...

Investiții în comunitățile rome: O soluție cheie pentru criza forței de muncă în Balcanii de Vest

De Neda Korunovska și Zeljko Jovanovic Balcanii de Vest – Serbia, Albania, Macedonia de Nord, Kosovo, Muntenegru și Bosnia și Herțegovina – se află la...
Ultima oră
Pe aceeași temă