20 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSportGuvern minoritar restructurat

Guvern minoritar restructurat

Presedintele Basescu i-a mai dat luni seara, in cadrul unui interviu acordat Realitatea TV, un avertisment premierului Tariceanu, care are acum sabia lui Damocles deasupra fotoliului sau de la Palatul Victoria. Basescu considera a fi o varianta posibila aceea a unui guvern minoritar. Dar in acest guvern minoritar nu intra Tariceanu. „Ar fi o eroare, daca se mentine guvernul la aceste dimensiuni. Deci, eu as spune varianta posibila, guvern minoritar restructurat, ceea ce inseamna un guvern adus la dimensiunile normale ale unui guvern european, 14-15 portofolii, moment in care este posibil, si aici se va vedea diferenta intre oameni de stat, simpli politicieni, este posibil sa se faca o reasezare a guvernului care sa depaseasca nivelul de simpla reducere aritmetica si realocare de atributiuni. Este posibil ca insusi premierul sa constate ca urmeaza un alt drum greu si este in practica democratica desemnarea unui premier sa formeze un nou guvern”, a spus presedintele. „Actualul Guvern este cel mai bun de dupa '90, insa este mediocru pentru vremea sa”, a explicat Basescu. „Cred ca dupa 1 ianuarie 2007 se va produce o regrupare, pentru ca sunt partide pentru care ramanerea la guvernare este paguboasa”, a spus seful statului referindu-se la PC care, in conditiile in care se afla la guvernare, cu toate eforturile, nu reuseste sa iasa din marja de eroare de 1-2%. Alegerile anticipate nu sunt excluse de seful statului. „Avem nevoie de un guvern puternic decat sa ne taram doi ani”, a spus presedintele, facand legatura cu alegerile pentru Parlamentul European. Presedintele a calificat ca fiind o rusine faptul ca acestea nu au avut loc pana acum, apreciind ca ar trebui organizate cel mai tarziu in aprilie-mai: „Suntem in penibila situatie in care intram in Uniunea Europeana, dar nu avem drept de vot in Parlamentul European pentru ca nu am fost capabili sa organizam alegeri pentru Parlamentul European”, a spus seful statului.

Fara „actualul” PSD la guvernare

Calculele politice nu includ actualul PSD in formula guvernamentala. Intrebat daca exista posibilitatea guvernarii alaturi de PSD, Basescu a raspuns: „Cu cel de acum, exclus! S-a schimbat prea putin si prea greu”.
„Excludeti posibilitatea formarii unei majoritati in care eu, ca presedinte, sa accept venirea la guvernare a PSD-ului inainte de expirarea actualului mandat electoral”, a spus Basescu. El a dat o replica acida premierului Tariceanu, care l-a acuzat ca este un presedinte jucator cu PSD: „Cand prietenul domniei sale finanta PSD (Dinu Patriciu – n. red.), eu eram tarat prin toate anchetele cu putinta de PSD si aveam viata grea la Primaria Capitalei. Mi se pare greu de acceptat ca orice politician sa spuna „Basescu face jocuri cu PSD sau intentioneaza aliante cu PSD”, in conditiile in care eu sunt presedintele singurului partid care are inscris in programul politic ca nu face alianta cu PSD.” Presedintele a amintit ca exista opt parlamentari PSD cu dosarele trimise in instanta in urma faptului ca justitia nu a mai fost presata: „Oamenii au inceput sa-si faca treaba. Una era pozitia domnului Nastase la inceputul mandatului, alta este acum, una era pozitia lui Dan Ioan Popescu la inceput de mandat, alta este acum. Mai sunt vreo sase parlamentari cu dosarele trimise”, a spus Basescu.

Interfata cu papion

Basescu a spus ca se teme de crearea unei interfete cu papion. „Nu mai este brutalul Mitrea, care dadea cu pumnul, nu mai este Serban Mihailescu, nu mai este Hrebenciuc, care le aranja pe toate, dar avem o elita cu aparenta europeana, care se asaza, avand papion, eleganta, care se constituie intr-o interfata intre un alt tip, mult mai fin, de influenta a deciziei politice. Nu o sa dezvolt subiectul, poate alta data, dar pe cei care cred ca se poate face asa ceva purtand papion european ii avertizez public ca se insala”, a spus Basescu.

Cele mai citite

Vine și recompensa după victoria cu RFS! Ce suma va câștiga FCSB în urma victoriei din Europa League

FCSB a învins RFS cu 4-1 în Europa League și ocupă locul 2 în clasament, având 3 puncte, la egalitate cu Ajax Amsterdam. Echipa FCSB,...

Florin Tănase, surprins de rezultatul cu RFS: „Nu mă așteptam la un scor așa mare, dar e meritat”

FCSB a obținut o victorie clară cu 4-1 în fața letonilor de la RFS, în primul meci din faza grupelor Europa League, o performanță...

România, tot mai aproape de eliminarea vizelor pentru SUA: rata de respingere a cererilor de viză scade sub 3%

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat recent că România a atins un prag esențial pentru admiterea în programul Visa Waiver al Statelor Unite, subliniind că...
Ultima oră
Pe aceeași temă