Consiliul national al PSD se intruneste astazi pentru a-si alege noul presedinte pentru urmatorii patru ani. Adrian Nastase are cele mai mari sanse sa fie reales, desi este concurat de primarul Iasiului, Gheorghe Nichita, unul dintre cei mai influenti pesedisti din zona Moldovei. Nastase se bucura si de sprijinul noului presedinte al partidului, Victor Ponta, cu care va conduce in tandem PSD. Fostul premier se arata atat de sigur de succes incat nu a ezitat sa declare sfidator ca DNA va incerca sa-l puna intr-o lumina proasta retrimitand chiar astazi la Inalta Curte unul dintre dosarele in care este acuzat de acte de coruptie. Pe de alta parte, primarul Gheorghe Nichita a cazut in dizgratia noii conduceri de la Bucuresti dupa congresul extraordinar, deoarece l-a sprijinit in competitia pentru presedintia partidului pe Mircea Geoana.
La Consiliul National va fi ales si noul trezorier al partidului. Pentru aceasta functie nu s-a inscris in cursa decat Aristide Roibu, care ocupa si acum acest post. Presedintele Victor Ponta a declarat ca la CN se va dezbate si pozitia PSD fata de modificarea Constitutiei, precum si fata de descentralizare si regionalizare.