Vine vremea rea: ploi şi intensificări ale vântului, la munte va ninge

de Rl online , 23 septembrie 2017 - stire actualizata la ora 18:38, 23 septembrie 2017
Vine vremea rea: ploi şi intensificări ale vântului, la munte va ninge

Meteorologii au emis, sâmbătă, o nouă informare de vreme rea, cu ploi şi intensificări ale vântului în mare parte a ţării, până la ora 23.00. La munte, se vor înregistra lapoviţă şi ninsoare.

Informarea meteorologică emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) este valabilă sâmbătă, între orele 10.00-23.00, interval în care vor fi ploi şi intensificări ale vântului, transmite News.ro.

Astfel, potrivit ANM, în zonele de munte, în Transilvania, Maramureş, Crişana şi Banat şi pe arii restrânse în Moldova şi Dobrogea va ploua, iar cantităţile de apă pot depăşi 20-25 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 30 de litri pe metru pătrat. De asemenea, la munte la peste 2000 de metri altitudine, se vor înregistra lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 45 - 55 kilometri la oră în vestul şi în sud-vestul ţării, dar, izolat, şi în restul ţării, iar pe creste rafalele vor depăşi 65 -70 kilometri la oră.

Conform meteorologilor, vremea va fi rece pentru această perioadă în toată ţara, dar mai ales în regiunile intracarpatice, unde valorile maxime ale temperaturii aerului se vor situa, în general, între 14 şi 18 grade.

Comentarii

  • crisia

    24 septembrie 2017 9:17

    Daca iubesti cartile, aceasta oferta este pentru tine! Cistigi bani online!Cautam colaboratori pentru publicare anunturi, intr-un proiect ce vizeaza piata interna și internationala de carte electronica. Ai nevoie de calculator, internet, curaj, multă rabdare si perseverenta maxima. Virsta minima 18 ani. Asiguram instruire gratuita pas cu pas si contract de comison pentru munca efectuata. Pentru mai multe informatii trimite textul proiect la adresa crisia1958gmail.com

    raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design