5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPrognoză meteo. În weekend, vremea va fi, în general, frumoasă

Prognoză meteo. În weekend, vremea va fi, în general, frumoasă

Administraţia Naţională de Meteorologie a informat că, în week-end, vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil spre senin, exceptând zonele joase de relief, unde în primele ore ale zilei şi din nou noaptea pe arii restrânse vor fi nori şi ceaţă, asociate izolat cu burniţă.

Vineri, vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime, mult mai ridicate decât cele climatologic specifice datei, se vor încadra între 8 şi 18 grade; minimele termice vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -10 grade.

În Bucureşti, vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil, exceptând primele ore ale zilei şi a doua parte a nopţii când vor fi înnorări şi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 15 – 16 grade, iar cea minimă de 2 – 3 grade, mai scăzută în zona preorăşenească. 

La munte, vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Valorile termice vor caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă.

Sâmbătă, în ţară, cerul va fi variabil, cu nebulozitate joasă şi ceaţă în prima parte a zilei şi din nou noaptea în regiunile sud-estice şi înnorări temporare începând din orele serii în vestul şi nord-vestul ţării, unde va ploua izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, dar local şi în vestul teritoriului şi în partea de est şi sud-est.

Regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele obişnuite la începutul lunii martie în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 şi 18 grade, iar minimele vor fi cuprinse între 1 şi 10 grade, mai coborâte în depresiuni, spre -5 grade.

Vremea se va răci accentuat, în Bucureşti. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de -2 – 0 grade. Cerul va fi mai mult noros în cursul zilei şi la începutul nopţii când vor fi precipitaţii moderate cantitativ, mai ales averse, predominant sub formă de ploaie. În a doua parte a nopţii, cerul va deveni variabil. Vântul va sufla moderat şi cu unele intensificări în prima parte a intervalului, apoi va slăbi treptat.

Duminică, la munte, valorile de temperatură vor fi mai ridicate decât cele normale la această dată. Cerul va avea înnorări temporare, iar în Carpaţii Occidentali local va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales pe creste.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă