23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialMETEO. Cum va fi vremea la sfârșitul săptămânii

METEO. Cum va fi vremea la sfârșitul săptămânii

În weekend, vremea va fi predominant frumoasă și caldă, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

Vineri, în țară vor fi înnorări temporare, dar numai pe arii restrânse, cu precădere în zona de munte, mai ales în cursul zilei, se vor semnala ploi slabe, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 18 grade.

La București, vremea va fi frumoasă şi va deveni caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 15…17 grade.

La munte, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul zilei, când se vor semnala averse însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în special pe creste. Regimul termic va fi comparabil cu cel din ziua anterioară.

La mare, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi faţă de ziua precedentă. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 19 şi 20 de grade.Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 19 şi 22 de grade.

Sâmbătă, în țară, vremea va deveni caldă în toată ţara, local călduroasă în sud şi sud-est. Cerul, variabil, va prezenta înnorări temporare ziua în vest, sud-vest, centru şi zona de munte, iar spre seară şi noaptea îndeosebi în centru, est şi sud-est. Local vor fi ploi de scurtă durată şi se vor semnala descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, precum şi, local şi temporar, în regiunile extracarpatice, în special în prima parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 23…24 de grade pe litoral şi 34 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 şi 20 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre 11 grade.

 La munte, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare începând cu orele după-amiezii, când se vor semnala averse şi descărcări electrice, la început în masivele aferente jumătăţii de vest a ţării, treptat apoi şi în celelalte. Vântul va prezenta intensificări în special în prima parte a intervalului. Valorile termice vor înregistra o creştere uşoară.

La mare, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil cu unele înnorări noaptea, când, vor fi condiţii pentru averse însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în special ziua. Temperaturile maxime vor fi de 23…25 de grade, iar cele minime vor fi de 19…20 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 19 şi 22 de grade.

Duminică, nopțile la munte vor fi senine. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura aerului va scădea uşor. 

La mare, vremea se va menţine caldă şi va fi predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 28 de grade, iar cele minime vor fi de 19…20 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 20 şi 22 de grade.

Cele mai citite

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Dezvăluiri din viața artistei Anna Lesko. După cinci ani de singurătate, cântăreața rupe tăcerea

Anna Lesko s-a "dezbrăcat" de cuvinte la podcastul "Fain și Simplu" moderat de Mihai Morar. Artista a vorbit despre viața ei personală, regrete și...
Ultima oră
Pe aceeași temă