14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialMETEO. Cum va fi vremea la final de săptămână

METEO. Cum va fi vremea la final de săptămână

Valul de căldură va persista şi se va accentua, la final de săptămână, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în vestul, sudul, estul ţării şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

 Vineri, temperaturile maxime se vor situa, în general, între 30 şi 39 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, dar şi mai ridicate pe litoral. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări în regiunile vestice şi nord-vestice, unde izolat, spre sfârşitul intervalului, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări la munte, iar în cursul zilei şi în regiunile intracarpatice şi izolat în restul teritoriului.

În Capitală, vremea va fi caniculară şi disconfortul termic deosebit de accentuat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 37 – 38 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 20 de grade. 

La munte, vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului în masivele nordice şi nord-vestice, unde izolat vor fi posibile averse şi descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări, îndeosebi pe creste.

La mare, vremea va fi călduroasă, izolat caniculară. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 şi 35 de grade, iar cele minime între 22 şi 26 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, astfel încât indicele temperatură – umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare.

Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 22 şi 24 de grade.

Sâmbătă, vremea va fi caniculară şi disconfortul termic extrem de ridicat în sudul, estul şi parţial în centrul ţării, în timp ce în vest valorile termice diurne vor marca o scădere faţă de ziua precedentă. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 – 28 de grade în nord-vest şi 40 de grade, local chiar mai ridicate, în Oltenia şi în Muntenia.

Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 şi 25 de grade, cu cele mai  mari valori pe litoral. În nordul şi centrul ţării, precum şi la munte, mai ales după-amiaza şi noaptea, vor fi înnorări temporar accentuate, descărcări electrice, vijelii, local ploi torenţiale şi izolat căderi de grindină. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse, mai ales în sud-vest.

La munte, vremea va fi extrem de caldă şi va deveni instabilă. Mai ales după-amiaza şi noaptea vor fi înnorări temporar accentuate, descărcări electrice, vijelii, local  ploi torenţiale şi izolat căderi de grindină. Valorile termice vor marca o scădere uşoară în masivele vestice, iar în rest, vor continua să crească uşor faţă de cele din intervalul precedent.

La mare, vremea va fi în general instabilă şi se va răcori uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate când vor fi averse, descărcări electrice şi condiţii de grindină. Cantităţile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare.

Temperaturile maxime vor avea valori de 21 – 22 de grade, iar cele minime valori de 15 – 17 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 şi 21 de grade.

Duminică, la munte, vremea se menţine călduroasă. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 31 de grade, iar cele minime între 22 şi 25 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, astfel încât indicele temperatură – umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare.

Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 22 şi 24 de grade.

La mare, deşi valorile termice vor scădea, vremea se menţine caldă. Cerul va fi variabil, mai mult senin în timpul zilei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 21 şi 24 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 22 şi 24 de grade.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă