20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialDouă zile cu ploi slabe. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi

Două zile cu ploi slabe. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi

Miercuri și joi, pe întregul teritoriu al României se așteaptă ploi slabe, însoțite de vânt moderat, informează, marți, Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Miercuri, temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 4 şi 12 grade. Pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea, se va forma ceaţă.

Joi, vremea va deveni uşor mai caldă decât în mod normal la această dată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în nordul teritoriului, iar noaptea şi în vest, unde pe arii restrânse va ploua slab.

Vântul va fi slab şi moderat, cu intensificări în regiunile vestice şi nord-vestice, precum şi pe litoral, iar la munte va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 17 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, mai ridicate pe litoral, spre 16 grade.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă