Meteorologii au anunţat, luni seră, că stratul de zăpada la Bâlea Lac depăşeste un metru şi jumătate înălțime, iar la Vârful Omu se apropie de 90 de centimetri.
Şi în staţiunile din județul Braşov şi de pe Valea Prahovei a nins, stratul de zăpadă ajungând la câţiva centimetri, deși meteorologii de la Centrul Regional ”Transilvania Sud" susțin că temperaturile sunt apropiate de normalul termic al perioadei.
În Munții Făgăraş şi Bucegi, la peste 1.800 de metri altitudine, riscul producerii de avalanşe este însemnat.
”Cerul a fost mai mult noros şi pe arii extinse s-au semnalat precipitaţii mixte, predominant sub formă de ninsoare la peste 1.800 metri. Cantităţile de apă au depăşit local 10 litri pe metru pătrat şi izolat 15 litri pe metru pătrat. Vântul a suflat în general moderat, cu intensificări izolate de 40-50 kilometri la oră în zonele înalte. Local s-a semnalat ceaţă. În zonele joase s-a depus strat nou de zăpadă de 3 până la 11 centrimetri, iar în zona înaltă stratul a crescut cu 3 până la 9 centrimetri”, au anunțat specialiștii meteo.