8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE ALERTĂ METEO: Cod galben de ploi torențiale și vijelii în nordul,...

UPDATE ALERTĂ METEO: Cod galben de ploi torențiale și vijelii în nordul, centrul şi sudul ţării. Atenționări pentru 13 județe

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi valabilă pentru nordul, centrul şi sudul ţării. Astfel, în Oltenia, Transilvania, local în Muntenia şi nordul Moldovei, precum şi la munte vor fi ploi torenţiale şi vijelii. 

Cantităţile vor depăşi pe arii extinse 25 l/mp şi izolat 40,50 l/mp. Atenţionarea intră în vigoare duminică, la ora 15:00, fiind valabilă până luni, la ora 3:00.

Totodată, meteorologii au emis o informare de ploi valabilă de duminică, ora 10.00, până luni, ora 9.00, fiind anunţate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ în sudul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, transmite Mediafax.

Vor fi descărcări electrice frecvente, averse, izolat grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 30 l/mp. În noaptea de duminică spre luni (3/4 septembrie) aria precipitaţiilor se va restrânge treptat spre regiunile nordice.

Ultimele informații ale ANM arată că duminică după-amiază se vor semnala ploi abundente și vânt puternic în 13 județe. Astfel, până la ora 15:30, sunt vizate județele Bihor, Hunedoara, Arad, Caraș-Severin și Timiș, unde va ploua abundent, cu averse care vor depăși 25-30 de litri pe mp, vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și cu aspect de vijelie, grindină de dimensiuni mici.

De asemenea, până la ora 15:00 sunt vizate județele Teleorman, Argeș, Alba, Gorj, Olt și Vâlcea, unde se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, averse ce vor cumula 20-25 l/mp, izolat 30 l/mp, grindină de mici dimensiuni. Totodată, în județele Constanța și Tulcea, va fi vânt puternic până la ora 19:45.

Luni, răcirea vremii va cuprinde toată ţara. 

Cele mai citite

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă