Legea de organizare şi funcţionare a SRR şi SRTV, iniţiată de Raluca Turcan, a primit miercuri raport favorabil, în unanimitate, fiind preluate majoritatea amendamentelor sindicatelor şi ONG-urilor, comisia de cultură a Senatului urmând să ceară dezbaterea în procedură de urgenţă.
Secretarul comisiei de cultură a Senatului, democrat-liberalul Radu F. Alexandru, a anunţat că au apărut modificări în privinţa componenţei Consiliilor de Administraţie ale celor două instituţii faţă de forma iniţială prezentată de Raluca Turcan Senatului.
„Ca răspuns concret la punctul cel mai fierbinte în care a existat un dialog şi o deschidere absolut din partea tuturor membrilor comisiei, membrii viitorului CA urmează să fie desemnaţi astfel: un loc preşedintele ţării, un loc Academia Română, un loc Uniunea Compozitorilor, un loc Uniunea Scriitorilor, unul uniunile de creaţie – plasticienii, un loc minorităţile, un loc UDMR, un loc salariaţii din cele două instituţii şi trei locuri reprezentanţi ai asociaţiilor profesioniste din mass-media”, a spus Alexandru, citat de NewsIn. Acesta a precizat că încă nu s-a stabilit clar care vor fi cele trei asociaţii profesioniste din mass-media, dar propunerile avute în calcul sunt Clubul Român de Presă, Asociaţia Jurnaliştilor din România şi Convenţia Organizaţiilor de Media, urmând să fie definitivate în urma unui dialog cu reprezentanţii SRR şi SRTV.
În ceea ce priveşte finanţarea, Alexandru a precizat că ea a rămas neschimbată în ceea ce priveşte taxa radio-TV, însă indemnizaţia membrilor din CA va fi redusă la 20% din salariul preşedintelui director general, urmând a fi plătită lunar, şi nu pe şedinţă. Procedura de numire a Consiliilor a rămas neschimbată, fiind nevoie de un vot de două treimi în comisiile de specialitate reunite şi majoritatea voturilor din plenul reunit, aceeaşi procedură ca în cazul demiterii.
„Noi avem sentimentul că am avut într-adevăr motive să ne îmbrăţişăm şi să spunem că am făcut un lucru bun, care înseamnă un pas înainte, o şansă. Nu suntem atât de naivi să credem că s-au rezolvat toate problemele, dar este o şansă (…) pentru depolitizarea SRR şi SRTV”, a spus Alexandru, adăugând că membrii Comisiei de cultură vor solicita dezbaterea în plen în procedură de urgenţă, astfel încât noul CA să poată fi numit pe această lege până la sfârşitul sesiunii parlamentare.
Iniţiatorul proiectului, deputatul PDL Raluca Turcan, a declarat la finalul şedinţei comisiei că, deşi au apărut modificări faţă de forma care a fost prezentată iniţial, „filosofia” proiectului s-a menţinut. „Amendamentele propuse la Camera Deputaţilor au fost acceptate la Senat, însă, au survenit şi modificări, care sper, ca într-un final, să fie de bun augur. (…) Eu am afirmat tot timpul că depolitizarea SRR şi SRTV nu stă numai în componenţa CA, ea este mult mai amplă”, a spus Turcan. Deputatul PDL a precizat că e posibil ca modalitatea de finanţare a SRR şi SRTV să fie schimbată în viitor, prin modificarea Codului Fiscal în ceea ce priveşte taxa radio-TV, pentru a lărgi baza de impozitare, dar „pentru a trece legea mai repede am lăsat-o pe o altă ocazie”.
Pe de altă parte, Radu F. Alexandru a mai explicat motivele pentru care presa nu a fost lăsată să participe la şedinţa comisiei, după ce şi reprezentanţii ONG-urilor şi sindicatelor au criticat faptul că au fost scoşi din sală după ce şi-au prezentat amendamentele, subliniind faptul că „erau de anticipat discuţii foarte sensibile”, iar preşedintele comisiei, Sergiu Nicolaescu, s-a gândit că aceste discuţii trebuie să fie „cât se poate de libere de orice tentaţie”. „E o lege foarte importantă, pe care toţi ne-am dorit s-o scoată în forma cea mai bună şi ne-am gândit că stându-vă la dispoziţie cu toate explicaţiile după ce terminăm… aşa a apreciat domnul preşedinte şi suntem solidari cu decizia dumnealui”, a conchis Alexandru.