5.4 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCâţi bani pierd ziarele din taxarea conţinutului

Câţi bani pierd ziarele din taxarea conţinutului

Taxarea conţinutului online pentru The Times şi The Sunday Times a fost considerată de specialişti „un experiment nebunesc”, însă companiacare deţine cele două publicaţii se declară mulţumită de primele rezultate.

După aproximativ cinci luni de când a introdus abonamentul plătit pentru accesul online la conţinutul The Times şi The Sunday Times, compania deţinătoare a publicaţiilor, News International, spune că are circa 200.000 de utilizatori plătitori, din care aproximativ 100.000 sunt abonaţi ai ediţiilor print ce şi-au activat conturile şi pentru online.

Cititorii au avut de ales între un abonament săptămânal de două lire sterline sau un permis de acces valabil o singură zi, de doar o liră sterlină, pentru site-urile ambelor publicaţii. Decizia care a intrat în vigoare pe 2 iulie în acest an a fost una controversată, însă reprezentanţii companiei au avut ca argument faptul că cititorii care cumpără ediţia tipărită o plătesc, spre deosebire de milioanele de cititori online.

Scădere mult mai mică decât estimările

Potrivit unei agenţii de monitorizare americane, în perioada iulie-septembrie, conţinutul cu plată al celor două publicaţii a fost accesat de 362.000 cititori, iar traficul pe prima pagină a acestor site-uri a scăzut cu 43%, în timp ce numărul de articole accesate a scăzut cu 88%.

Dacă în perioada aprilie-iunie media lunară de vizitatori unici pe cele două site-uri era de 3,1 milioane, în perioada iulie-septembrie a coborât la 1,78 milioane de vizitatori unici. The Times a suferit totodată şi pierderea mai multor bloggeri colaboratori, precum şi a unor publicitari care şi-au scos reclamele de pe site.

Cu toate acestea, rezultatele nu par îngrijorătoare pentru compania care deţine publicaţiile, dat fiind faptul că specialiştii estimau o scădere de 90% a cititorilor în primele luni. Potrivit experţilor media,  salvarea a venit graţie preţului mic impus, care pornea de la o liră sterlină.

Rezultatele par chiar mulţu­mi­toare pentru companie, dove­dind „că mulţi sunt dornici să plătească pentru jurnalism de calitate în format digital”, după cum afirmă Rebekah Brooks, CEO News International.

Cititorii au migrat către ziarele concurente

Se crede că mulţi dintre cititorii obişnuiţi ai site-ului The Times au migrat spre alte publicaţii, mai ales după ce ziarele britanice The Guardian şi Daily Mirror au raportat creşteri importante ale traficului încă din luna mai, când concurenţa de la News International anunţa lansarea plăţii ediţiilor online. Potrivit datelor companiei ABCe, site-ul Guardian.co.uk a înregistrat în medie 2,01 milioane de cititori zilnic numai în luna mai, o creştere de 9,4% faţă de aprilie. Şi site-ul Daily Mirror a înregistrat o creştere lunară de 13,7%, cu peste 500.000 cititori în luna mai. În Marea Britanie recordul îl deţine site-ul Daily Mail, cu peste 2,39 milioane utilizatori unici zilnic. Totodată, traficul Telegraph.co.uk a crescut cu 5,1%, la 1,66 milioane pe zi, situându-se pe locul al treilea, după The Guardian şi Mail Online, în timp de traficul Independent.co.uk a crescut cu 5,9%, la 481.000 de cititori zilnic.

Concurenţa reclamă lipsa de transparenţă

Pe de altă parte, Media Guardian, grupul de presă competitor sesizează o lipsă de informaţii privind cifrele avansate de compania concurentă, informaţii care „nu sunt suficient de transparente” pentru o prezentare clară a vânzărilor. De pildă, Guardian cere răspuns la câteva întrebări: „câţi dintre abonaţii sunt pentru aplicaţia iPad şi câţi abonaţi  sunt exclusiv online; câţi sunt britanici şi câţi din afara ţării, informaţie esenţială pentru publicitari; ce rezultate financiare au rezultat din plata conţinutului digital, până acum, pentru News International”.

Fondatorul Wikipedia crede că experimentul nu va dura

Jimmy Wales, fondatorul Wikipedia, crede că introducerea de taxe pentru accesarea site-ului The Times este „un experiment nebunesc” şi că Rupert Murdoch, liderul consorţiului News Corporation, va fi nevoit să renunţe la ideea acestor taxe pentru accesarea versiunilor online ale ziarelor. „Cred că nu o să dureze, cred că vor renunţa”, a declarat Wales, adăugând că taxele online pot funcţiona pentru publicaţii de nişă precum Wall Street Journal sau Financial Times, dar nu şi pentru ziare generaliste precum The Times.

Cele mai citite

Secretarul de Interne: Marea Britanie nu poate opri bărcile mici strigând la mare

Într-un editorial publicat în The Telegraph, ministrul de interne laburist, Yvette Cooper cere sprijinul ”vecinilor” și punctează de ce vorbele nu aduc soluțiile. Cea mai...

Destinație surprinzătoare pentru Reghecampf! Antrenorul român va prelua o echipă din Africa

Antrenorul român Laurențiu Reghecampf a semnat un contract valabil până în 2026 cu Esperance Tunis și ar putea participa la Campionatul Mondial al Cluburilor. Laurențiu...

Laurențiu Reghecampf revine pe banca tehnică! Cu cine a semnat

Laurențiu Reghecampf (49 de ani) a preluat oficial conducerea echipei Esperance de Tunis, marcând prima sa experiență ca antrenor pe continentul african. Laurențiu Reghecampf revine...
Ultima oră
Pe aceeași temă