Cu un bilant de doua persoane ucise si noua ranite pana la orele amiezii, alegerile legislative de ieri din Irak au fost caracterizate drept „relativ linistite” de marile agentii de presa. Scrutinul a mai primit un calificativ, acela de „istoric”. Asta deoarece prin alegerea celor 275 de deputati ai Adunarii Nationale se pune capat perioadei de tranzitie incepute in martie 2003 cu interventia trupelor americano-britanice impotriva regimului lui Saddam Hussein.
Peste 15,5 milioane de irakieni erau asteptati la sectiile de votare, un alt milion votand peste hotare (la Stockholm, de pilda, un alegator infierbantat a „confundat” buletinul de vot cu un cocteil Molotov, care din fericire n-a explodat).
Cele 275 de mandate parlamentare au durata de patru ani, 230 dintre ele urmand sa fie distribuite celor 18 provincii, iar 45 – partidelor care nu vor obtine locuri la nivel provincial, dar al caror scor national va fi suficient de ridicat. Un numar de 307 formatiuni politice si 19 coalitii, totalizand 7.655 candidati, concureaza pentru ravnitele fotolii din Adunarea de la Bagdad. Pe ansamblu, siitii cauta sa-si pastreze suprematia castigata la scrutinul din 30 ianuarie pentru parlamentul de tranzitie, sunnitii (care au boicotat precedentele alegeri) – sa dobandeasca o anvergura politica in Irakul post-Saddam, iar kurzii – sa-si intareasca autonomia. La Falluja, bastionul sunnit care a creat atatea probleme trupelor americane, buletinele de vot se epuizasera, iar influentul Partid islamic irakian parea a fi marele favorit.
Circa 200.000 de membri ai fortelor de securitate si ai Fortei multinationale – din randurile careia fac parte si militarii romani – au intrat in alerta maxima dupa amenintarile proferate de gruparile extremiste, inclusiv filiala Al Qaeda condusa de Abu Mussab Al-Zarqawi. Cu cateva ore inaintea deschiderii sectiilor de votare, la Bagdad au fost lansate zvonuri ca rezervele de apa potabila ale orasului ar fi fost otravite. In cursul diminetii s-au inregistrat mai multe explozii provocate de tiruri de mortier.
„Important este ca irakienii se exprima prin vot, nu prin bombe”, declara premierul Ibrahim Jaafari, iar presedintele Jalal Talabani vorbea despre „o zi de sarbatoare” pentru compatriotii sai. La o aruncatura de bat de fostul palat din Bagdad al lui Saddam Hussein, in aglomeratia unei sectii de votare, „simplii cetateni” marturiseau ca isi doresc cel mai mult „stabilitate si securitate”.