6.4 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialUn văr al lui Vladimir Putin, numit în Consiliul de Administraţie al...

Un văr al lui Vladimir Putin, numit în Consiliul de Administraţie al unei bănci ruse

Un văr al lui Vladimir Putin a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Funciare ruse, care i-a aparţinut miliardarei Elena Baturina, soţia fostului primar al Moscovei Iuri Lujkov, căzut în dizgraţie, dar care are alt proprietar, a anunţat marţi această instituţie, relatează AFP, potrivit Mediafax.

 

„La sfârşitul lui februarie, Igor Putin a devenit membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Funciare ruse, la invitaţia preşedintelui Consiliului, Aleksnadr Grigoriev”, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt Ana Gorceakova.

Acţionarii băncii s-au schimbat în acelaşi moment, a anunţat purtătoarea de cuvânt, fără să le precizeze identitatea.

Preşedinte al Consiliului de Administraţie al unui grup de construcţii imobiliare, Igor Putin, în vârstă de 59 de ani, a fost numit, deja, la sfârşitul lui 2010, în funcţia de vicepreşedinte al Master Bank, o importantă bacă privată rusă, în contextul în care acesta nu avea nicio experienţă în domeniul financiar.

Banca Funciară rusă „va realiza proiecte importante de stat, cum ar fi construirea de locuinţe, portul Murmansk (nord), o centrală la Iujno-Sahalinsk (în Extremul Orient) şi autostrada Kola, care urmează să asigure legătura între Murmansk şi Sankt Petersburg (nord-vest)”, a anunţat Gorceakova.

Igor Putin, de formaţie inginer şi jurist, este vărul premierului Vladimir Putin, cel mai puternic om din Rusia, care a deţinut funcţia de preşedinte în perioada 2000-2008 şi care a fost reales în funcţia de la Kremlin pe 4 martie.

Baturina a părăsit Consiliul de Administraţie al Bănci Funciare ruse la câteva săptămâni după ce sotul ei, Iuri Lujkov, a fost destituit, în septembrie 2010, de către preşedintele Dmitri Medvedev.

Banca Funciară rusă deţine active în valoare de 3,6 miliarde de ruble (92 milioane de euro), potrivit cotidianului economic Vedomosti.

Cele mai citite

Analiză BBC: Anularea alegerilor prezidențiale în România. Acuzații de amestec rusesc și un val de nemulțumiri sociale

Într-o analiză publicată de BBC, corespondenta pentru Europa de Est explorează impactul unei situații care a șocat scena politică românească: anularea alegerilor prezidențiale. Anularea votului...

Federația Ospitalității cere înființarea unui Minister al Turismului în viitorul Guvern

Aportul sectorului în PIB este de 6%, peste nivelul de 5,4% înregistrat anul trecut Industria ospitalității din România, aflată într-o creștere accelerată, solicită o reprezentare...

Joe Biden crede că politica economică a lui Donald Trump va fi un „dezastru”

Preşedintele american Joe Biden a criticat marţi cu fermitate politica economică pe care Donald Trump doreşte să o pună în aplicare, calificând-o drep un...
Ultima oră
Pe aceeași temă