Pentru prima oară în istoria modernă a Turciei o dispută între guvern şi liderii armatei s-a încheiat vineri cu demisia şefului Marelui Stat Major, Işik Koşaner, şi şefilor armatei de uscat, marinei şi aviaţiei. De sâmbătă, Turcia a intrat într-o epocă în care Armata nu mai poate fi garantul laicităţii.
Tensiunile dintre armată şi Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al premierului Recep Tayyip Erdogan datează din 2002, de când AKP, creat de Erdogan şi actualul preşedinte Abullah Gül, pe ruinele unui partid islamist, a câştigat alegerile. În 2003, un grup de militari de rang înalt au fost arestaţi sub acuzaţia că ar fi plănuit o lovitură de stat împotriva lui Erdogan – Operaţiunea Barosul -, iar în 2008, un alt grup de militari şi civili au fost arestaţi sub aceeaşi acuzaţie de conspiraţie în Afacerea Ergenekon.
În prezent, aproximativ 250 de ofiţeri – 173 activi şi 77 în retragere – se află în arest. Majoritatea sunt închişi în legătură cu Operaţiunea Barosul şi aşteaptă de ani buni să li se aducă acuzaţii oficiale. Printre aceştia se află şi 40 de generali, aproape o zecime dintre comandanţii militari turci. Cu excepţia lui Koşaner, toţi ceilalţi comandanţi urmau să se retragă mâine în cadrul reuniunii anuale a Consiliului Militar Suprem al Turciei. Demisia de vineri este un semnal că între şefii armatei şi guvern există disensiuni profunde în privinţa numirilor şi promovărilor care urmează să fie decise mâine. Într-o scrisoare adresată „fraţilor săi de arme”, Koşaner şi-a motivat gestul prin faptul că „nu mai poate apăra drepturile oamenilor care au fost arestaţi în urma unui proces judiciar eronat”. În locul său, Erdogan l-a numit pe şeful Jandarmeriei, generalul Necdet Ozel.
Preşedintele Abdullah Gül a încercat să minimizeze impactul demisiilor şi a respins afirmaţiile că Turcia s-ar confrunta cu o criză, dar observatorii externi nu s-au dat în lături să sublinieze schimbarea uriaşă care a avut loc în structura relaţiilor de putere din Turcia. Cu o armată decapitată şi demoralizată de acuzaţiile repetate de conspiraţie, puterea lui Erdogan nu mai este limitată în acest moment de nimic. În iunie, AKP a câştigat alegerile parlamentare cu 50% pe fondul unei expansiuni economice fără precedent, dar nu a reuşit să obţină majoritatea necesară pentru schimbarea Constituţiei, unul dintre obiectivele asumate explicit de Erdogan.
Actuala Constituţie datează din 1982, când Turcia se afla sub un regim de dictatură militară. Erdogan nu a ascuns niciodată faptul că doreşte să modifice legea fundamentală pentru a aduce complet armata sub conducere civilă, un obiectiv pus de el în legătură cu reformele politice cerute Turciei drept condiţie a aderării la Uniunea Europeană. Deposedarea armatei de orice rol politic este motivată de guvern drept un pas în vederea democratizării reale a Turciei, dar adversarii văd în această acţiune o încercare de submina unul dintre pilonii tradiţionali ai laicităţii statului turc. Încă de la naşterea Republicii Turce, Atatürk a oferit armatei rolul de garant al laicităţii statului. De-a lungul anilor, armata a intervenit de mai multe ori şi a îndepărtat de la putere lideri pe care i-a considerat islamişti. Ultima oară a făcut acest lucru în 1996, când l-a forţat pe premierul islamist Necmettin Erbakan să demisioneze. Mai mulţi suporteri ai lui Erbakan, printre care se numărau şi Abullah Gül şi Recep Tayyip Erdogan, au fost arestaţi atunci pentru câteva luni. Cei doi s-au dezis ulterior de mentorul lor şi au creat AKP, acceptând deschis regimul secular, dar adversarii lor continuă să îi acuze că, sub masca democratizării, urmăresc islamizarea Turciei. Dacă acesta este scopul lui Erdogan, loviturile repetate date puterii armatei îl aduc mai aproape de atingerea obiectivului său.
>> Actuala Constituţie datează din 1982, când Turcia se afla sub dictatură militară. Erdogan doreşte să modifice legea fundamentală pentru a aduce complet armata sub conducere civilă.