Cel puţin 55 de persoane ar fi fost ucise în timpul revoltelor care au izbucnit de o săptămână în Siria, în oraşul Daraa din sudul ţării, a anunţat Amnesty International.
Potrivit informaţiilor primite de Amnesty International vineri, forţele de securitate au deschis din nou focul asupra protestatarilor la al-Sanamayn şi au procedat la o serie de arestări la Damasc, în ciuda faptului că autorităţile anunţau cu o zi înainte că vor investiga violenţele înregistrate în zilele precedente, relatează NewsIn.
„Forţa excesivă care se pare că din nou a fost folosită de forţele de securitate este cel mai recent exemplu al răspunsului revoltător şi brutal pe care îl dau autorităţile la recentele nemulţumiri”, a declarat Philip Luther, director-adjunct pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord la Amnesty International.
Primii morţi s-au înregistrat în timpul protestelor paşnice de vinerea trecută, 18 martie, apoi alte câteva decese s-au înregistrat în următoarele două zile. Mult mai mulţi oameni au murit în primele ore ale zilei de miercuri, 23 martie, când forţele de securitate au atacat un protest de tip „sit-in” care avea loc în moscheea Omari din oraş.
Amnesty International îşi exprimă, de asemenea, scepticismul în legătură cu anunţul făcut joi de autorităţi potrivit căruia vor face reforme, inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea de a anula legea stării de urgenţă.
Potrivit organizaţiilor siriene pentru drepturile omului, sunt indicii că aproape toţi cei care au fost arestaţi în regiunea Daraa începând cu 18 martie au fost eliberaţi. De asemenea, cei câţiva jurnalişti şi activişti ai societăţii civile arestaţi recent în alte regiuni ale Siriei se pare că au fost eliberaţi în ultimele 24 de ore, potrivit Amnesty.