In perioada cand pastorea Cotroceniul, pesedistii il alintau pe Ion Iliescu, spunandu-i, in timp ce se cuibareau la pieptul lui, „tatuca”. Cand rosteai „tatuca”, mai ales daca te aflai intr-un mediu politic pesedist, se stingea… lumina si nimeni nu mai respira in front. In alte situatii, „tatuca” controla toate eclipsele de la noi, pentru ca nu degeaba se spunea: „Cand Iliescu apare, soarele rasare!” O performanta de care, sa recunoastem, nici Ceausescu nu a fost in stare, cu toate ca dumnealui controla inclusiv Securitatea! La „tatuca” se duceau, cu mic, cu mare, toti pesedistii ca sa se spovedeasca. Altii… doar ca sa stropeasca! „Tatuca” era prezent pretutindeni si reprezenta exemplul de viata si revolutie pentru toti activistii Partidului Social Democrat. Lui Ion Iliescu ii spunea „tatuca” pana si talpa poporului. Acum, in plina putere portocalie, am trecut de la „tatuca” la „tata mare”, cum i se spune prezidentului Traian Basescu. Diferenta, ca mod de adresare, intre „tatuca” si „tata mare” este ca de la cer la pamant. In cazul lui Basescu, porecla i se trage din mediul marinaresc, stiut fiind faptul ca, pe un vapor, comandantului i se spune „tata mare”. In timp ce „tatuca” Iliescu era accesibil si paturii de jos, in special supravietuitorilor care au invatat despre „tatuca Stalin”, „tata mare” Basescu pare a fi doar apanajul celor care au navigat cu el. Altii, chiar daca nu au navigat cu actualul presedinte al Romaniei, abuzeaza de numele lui „tata mare” pentru a-si face mendrele in politica sau in Portul Constanta. Datorita unor profitori de acest gen, „tata mare” are raza mica de actiune, luceafarul sau fiind localizat doar in zona Constanta, unde, peste noapte, au aparut, dupa cum am mai scris, tot felul de indivizi care sustin ca au facut nu stiu cate voiaje sub comanda lui Basescu. In realitate, „tata mare” e formula magica folosita de fosti comandanti de nave sau simpli navigatori care vor sa apuce si ei un sfarc de ciolan. Sunt si persoane care nu se mai uita cu prea multa pofta la ciolan, in schimb tanjesc dupa umbrela imunitatii pentru ca au foarte multe bube in cap. De altfel, in conceptia unora, asta si reprezinta „tata mare”. Dar atentie, cu umbrela, „tata mare”, nu stii niciodata ce te asteapta, dovada cei care au fost lasati cu ochii-n… ploaie! „Tata mare”, fata de „tatuca”, sta deocamdata doar pe buzele protejatilor prezidentului Basescu.