4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024

Tabloul

Aud ca o primarita din Gorj a atarnat pe un perete al biroului sau tabloul presedintelui Consiliului Judetean. Pe Iliescu l-a mutat mai la colt… si i-a schimbat si cuiul. Ca e la apus. In fiecare dimineata primarita se inchina in fata portretului presedintelui Consiliului Judetean, facatorul de minuni, care a asfaltat un drum. Pe Iliescu il boscorodeste, dupa care pupa din nou sfintele moaste ale presedintelui de Consiliu. E limpede ca romanilor le e dor de tablourile cu conducatori iubiti. Unii au inceput sa rascoleasca prin magazii dupa portretele celor trei cu barba. E vorba de Marx si ai lui, care ne sopteau la tabla, cand aveam si noi cate un lapsus. Ani de-a randul, am fost obligati sa tinem pe perete tabloul unui singur conducator. Cel intr-o… ureche, despre care, in mod eronat, se spunea ca e si cel mai iubit… Aiurea! Acum traim libertatea deplina de a atarna pe pereti pe cine vrem noi. Cert este ca romanul simte din ce in ce mai acut nevoia de a avea tot timpul pe cineva deasupra capului, care sa-l dirijeze, care sa-i dea indicatii si sa-l inspire. Unii si-au agatat soacra in locul unde isi desfasoara activitatea creativa si de conducere. Au infipt-o intr-un cui mare si au atarnat-o de o sfoara groasa, trecuta prin sapun de casa. Cand se uita la portretul ei, viseaza ca e gata spanzurata si isi rade sadic in piept. Altii spun ca portretul soacrei la locul de munca are efecte benefice, le aduce tot timpul aminte de datorii. Un astfel de portret te indeamna la meditatii. Nu stiu de ce organizatiile de partid nu preiau exemplul primaritei din judetul Gorj. Salile de sedinte sunt reci si anoste fara portretul liderilor de partid, fara chipurile luminoase ale vitejilor formatiunilor politice, greu incercati in batalia pentru un ciolan mai bun. Parca-l si vad pe Ghita opintindu-se dochereste sa-mi faca grabnic cu ochiul de pe peretele partidului de guvernamant. Ce bine i-ar sta in rama si cu geam pe moaca, simbol al luptei de clasa. Sa recunoastem, cu Ghita-activistul pe perete, altfel canti dimineata imnul de stat si cu alt aplomb treci direct la indeplinirea sarcinilor de partid. Cate primarite din tara nu ar avorta la vederea portretului lui Ghita, aceasta vedeta politica dupa care se dau in vant toti fotografii, carora le sugeram cateva teme inedite: Ghita intr-o ureche; Ghita cu paiul in gura, un portret de care nimeni nu a tinut cont, topul prinzand factorii de raspundere locali total descoperiti; Ghita cu bete japoneze; Ghita in galeriile partidului, sapand tunele; Ghita – portret cu fitile, dar care, atentie, nu poate fi montat pe perete fara avizul pompierilor; Ghita facand pluta politica pe lacul Snagov.

Cele mai citite

Percheziții în Argeș în două cazuri de antisemitism și instigare publică

Polițiștii din Argeș au efectuat percheziții domiciliare în două cazuri distincte ce implică acuzații de antisemitism și instigare publică, conform unui comunicat oficial. În primul...

Banca Națională a României lansează o monedă din aur dedicată Tezaurului de la Apahida

Banca Națională a României (BNR) anunță lansarea, începând de luni, a unei monede din aur cu tema "Istoria aurului – Tezaurul de la Apahida",...

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...
Ultima oră
Pe aceeași temă