Profund ataşaţi fabulei comestibile, cu trimitere la conservanţii depistaţi în caşcavalul recuperat din ciocul corbului moralist, politicienii din Mangalia se joacă de-a şoarecele şi pisica. Locul preferat – Consiliul Local. În mod normal, aici, aleşii mangalioţilor, indiferent de culoarea lor politică, ar trebui să-şi pună mintea la contribuţie pentru binele oraşului. Dar, din păcate, dumnealor o ţin tot într-o caterincă! Deviza de bază sună cât se poate de mobilizator pentru cei puşi pe harţă: „Nici o zi fără scandal/În Consiliul Local/ Sau la tribunal”. Pe acest fundal sonor, în care se fac numeroase trimiteri la morală şi „prinţipii”, a crescut vertiginos rolul educativ al bastonului în societatea noastră multilateral dezvoltată, pentru că păruiala ţine oarecum de finalul tragic al epocii de piatră.
Fără contribuţia inestimabilă a două personaje importante, primarul Tusac şi deputatul Iorguş, toată zarva din C.L. s-ar cantona în tiparele unui simplu caft politic. În condiţiile date însă, e ceva mai mult, gâlceava dintre cei doi având un motto: „Cine spune ăla este”. Las la latitudinea dumneavoastră rima. Tusac şi Iorguş sunt în situaţia soldatului japonez, care, fiind uitat în tranşee, habar nu avea că războiul s-a încheiat! Drept care, trăgea şi după muşte! Cazul celor doi. Fostul şi actualul primar al Mangaliei se bumbăcesc reciproc, până la atingerea punctului de fierbere al tărâţei, ca şi cum s-ar afla, în continuare, în plină campanie electorală!
Ba, dimpotrivă, pot spune că, urmând traseul dramatic al soldatului japonez, Tusac şi Iorguş se cotonogesc reciproc mai abitir decât la alegeri! Ultima polemică iscată a avut ca principale teme trecutul de „bostănar” al domnului deputat şi pasiunea primarului pentru filmele cu însemnele pronosportiştilor care mizează pe un meci nul – ( XX)L. Rămaşi în tranşeele campaniei electorale trecute, cei doi japonezi beneficiază, acum, în plină criză, nu numai economică, de avantajele de care au parte cei care şi-au luat geacă nouă. Se ştie, nu-i plouă! Doar până la alegerile viitoare.