Apele continua sa fie tulburi in cadrul Aliantei din Caras-Severin, dupa ce, in urma cu doua saptamani, cu prilejul alegerii presedintelui Consiliului judetean, liberalii au nesocotit protocolul si au mers cu un candidat propriu, la concurenta cu cel al Partidului Democrat. Faptul ca o parte a consilierilor liberali a negociat in particular cu cei social-democrati pentru a-l impune in fruntea CJ pe actualul vicepresedinte, Horia Irimia, a tensionat relatiile dintre cei doi parteneri ai Aliantei.
Intr-o conferinta de presa, sustinuta, ieri, la Resita, deputatul PD Viorel Racoceanu le-a transmis liberalilor sa isi prezinte oficial pozitia fata de ceea ce s-a intamplat, in caz contrar acestia vor suporta consecintele unei astfel de colaborari. Mai mult, el a solicitat excluderea din Consiliul Aliantei de la nivel judetean a celor doi „pucisti”, Horia Irimia si Valentin Bosneac, vicepresedintele, respectiv secretarul general al filialei PNL.
„Ce se intampla in PNL Caras-Severin pare mai degraba o miscare browniana. Unii liberali se agita mult, dar rezultatele sunt aproape zero. Liberalii au jucat stramb, dovada ca anumite personaje din acest partid au nesocotit hotararea luata de Biroul Permanent Judetean al PNL de sustinere a unui candidat comun. Irimia si Bosneac au regizat, sau au incercat sa regizeze, un astfel de joc, iar rezultatul s-a vazut. Nu ne intereseaza cum de au reusit cei doi in functii atat de inalte. Tocmai de aceea solicitam Biroului Permanent Judetean al PNL sa-i excluda pe cei doi din Consiliul Aliantei”, a mai spus Viorel Racoceanu.