» Sfarsitul verii aduce o serie de oferte greu de refuzat pentru cazarea pe litoral.
» O saptamana de vacanta costa putin peste 100 de lei.
Luna septembrie este perioada ideala pentru ca persoanele fara venituri spectaculoase sa poata petrece o saptamana de vacanta la mare. Astfel, in perioada 1-15 septembrie se deruleaza programul "O saptamana la mare", initiat de Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc, prin care sunt puse la dispozitie 1.500 de locuri de cazare. O initiativa similara – "Litoralul pentru toti" – a avut si Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului-Litoral, prin membrii sai, Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism si patronatele hoteliere de pe litoral. Daca in primul caz perioada este limitata la doua saptamani, asociatia deruleaza programul in perioada 3-30 septembrie 2007.
Preturile sunt accesibile pentru toate categoriile sociale. Astfel, in cea mai cautata statiune de pe litoralul romanesc, Mamaia, pentru un pachet de sase nopti clientul va plati 199 de lei de persoana, daca va opta pentru un hotel de trei stele, sau 169 de lei daca alege un hotel de doua stele. In statiunile din sudul litoralului, preturile sunt ceva mai mici: 169 lei/persoana pentru un hotel de trei stele, 139 de lei pentru un hotel de doua stele si 109 lei pentru o unitate de cazare de o stea. "Prin lansarea acestui program ne propunem sa finalizam cu succes un sezon care poate insemna, cu adevarat, anul relansarii litoralului romanesc", a precizat Corina Martin, presedintele Asociatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului-Litoral. z
CONSECINTE
» Avantaj dublu
Programele derulate in luna septembrie aduc beneficii atat clientilor, care pot veni la mare cu bani mai putini, cat si hotelierilor si agentilor economici, care au nevoie de turisti, mai ales in capetele de sezon. Unitatile de cazare cuprinse in aceste programe sunt raspandite pe tot litoralul, incepand din Mamaia pana in Eforie Nord, Neptun, Olimp Saturn, Jupiter, Cap Aurora, Venus si chiar Vama Veche. Unele dintre hoteluri ofera chiar si varianta cu masa, pentru un cost suplimentar de 30 de lei pe zi. Pana la inceputul efectiv al programului, sunt asteptate sa se alature acestei initiative si alte hoteluri de pe litoralul romanesc.